Bunavestire: începutul mântuirii noastre
În 25 martie, creştinii sărbătoresc Bunavestire, cinstind ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că-L va naşte pe Iisus Mântuitorul, Cel care urma să ia asupra Sa toate păcatele oamenilor.
În 25 martie, creştinii sărbătoresc Bunavestire, cinstind ziua în care Fecioara Maria a primit vestea că-L va naşte pe Iisus Mântuitorul, Cel care urma să ia asupra Sa toate păcatele oamenilor.
În perioada 20 – 22 martie, 20 de elevi de la Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva au luat partea la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului „Johann Sebastian Bach”. Tot la sfârşitul săptămânii trecute, corul „Lira” al unităţii şcolare a participat la etapa zonală a concursului naţional de coruri de gimnaziu. La ambele competiţii, reprezentanţii Devei au obţinut premii importante.
Duminică, 30 martie, începând cu ora 10.00, devenii cu simț civic sunt așteptați la curățenia de primăvară. Dacă v-ați săturat de gunoaie și doriți să faceți lumină într-un loc care este al nostru al tuturor, veniți, cu mic cu mare, pe platoul din pădurea Bejan pentru a arăta că vă pasă de orașul în care trăiți!
Un tânăr din Deva a reușit prin forțe proprii să obțină aprobarea necesară realizării primului traseu de biciclete prin pădure din județ. Bicicliștii doritori de senzații tari și adrenalină vor avea la dipoziție într-o lună de zile un traseu Mountain Bike (MTB) de aproximativ 10 km, amenajat în pădurea Bejan din Deva
Unul dintre cele mai mari mituri ale omenirii îşi dezvăluie toate misterele într-o aventură epică despre iubire şi curaj – Legenda lui Hercule. Pelicula va putea fi urmărită începând de vineri, 21 martie, pe ecranul gigantic al cinematografului 3D din municipiul Vulcan.
Vine Iepuraşul, să-i pregătim culcuşul În 20 aprilie, credincioşii ortodocşi şi catolici vor lua parte la cea mai importantă sărbătoare creştină, Învierea Domnului. Acum este perioada Postului Mare, început în 3 martie,[Mai mult…]
Începând de mâine dimineață, primăria municipiului Deva reia acțiunea de înfrumusețare a orașului prin plantarea a 500 de arbori și arbuști ornamentali de-a lungul străzilor din municipiul reședință de județ.
Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara a găsit o metodă inedită pentru a ajunge la un pacient care se afla într-o zonă greu accesibilă. Pentru a nu rămâne împotmoliți în terenul accidentat, asistenta și ambulanțierul au fost nevoiți să schimbe mijlocul de deplasare cu o căruță trasă de o iapă pe nume Shakira.
Lipsa pistelor pentru bicicliști devine un subiect din ce în ce mai fierbinte pentru autorități, și asta deoarece numărul celor care preferă ca mijloc de transport sau agrement bicicleta, este din ce în ce mai mare și în țara noastră.
Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) derulează în această perioadă o campanie de conştientizare a gravităţii faptelor de corupţie, adresată atât cetăţenilor, cât şi personalului Ministerului Afacerilor Interne. Campania face parte dintr-un proiect co-finanţat de Elveţia, care are ca scop reducerea diferenţelor economice şi sociale din cadrul Uniunii Europene extinse.
Copyright © 2021 — Hunedoara Libera. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Symmetric Studios.
Ultimele comentarii pe site