Educație

Numai universitățile vor retrage titlul de doctor

Numai universitățile vor retrage titlul de doctor

Numai universitățile vor putea retrage titlul sau anula diploma, indiferent de modalitatea în care acestea au fost atribuite, în noul mecanism de verificare a plagiatelor, a anunțat ministrul Educației, Adrian Curaj. Acesta a transmis că Guvernul a modificat legea privind buna conduită în cercetarea științifică, pentru ca plagiatele demnitarilor să nu mai fie exceptate de la analiza universităților.

de | 19 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
Calendarul EVALUĂRILOR NAȚIONALE

Calendarul EVALUĂRILOR NAȚIONALE

A fost aprobat Calendarul de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2015-2016.

de | 18 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
CALENDAR. Înscrierea în clasa pregătitoare

CALENDAR. Înscrierea în clasa pregătitoare

Înscrierea în clasa pregătitoare se va face, în acest an, potrivit proiectului postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, în două etape, şi anume între 21 şi 25 martie pentru copiii din circumscripţia şcolară şi din afara ei şi între 29 martie şi 8 aprilie pentru copiii rămaşi nerepartizaţi.

de | 15 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
DECIZIE CNCD: Elevii fără uniformă NU pot fi sancţionaţi

DECIZIE CNCD: Elevii fără uniformă NU pot fi sancţionaţi

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma şcolară, prin scăderea notei la purtare sau prin absenţă nemotivată, este o formă de discriminare indirectă, chiar dacă obligativitatea purtării uniformei este prevăzută în regulamentul şcolii, potrivit Mediafax.

de | 14 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
Ce VESTE primesc elevii de clasa a V-a

Ce VESTE primesc elevii de clasa a V-a

De la anul, cel mai probabil, elevii de clasa a V-a vor avea mai puține ore de limba română.

de | 12 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
Metodologia examenelor de admitere în 2016, la universitate, pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei

Metodologia examenelor de admitere în 2016, la universitate, pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei

Universităţile îşi elaborează şi aplică propriul regulament de admitere, în baza autonomiei universitare, pornind de la câteva reguli de bază trecute în Metodologia privind Organizarea Admiterii în Ciclurile de Studii Universitare de Licenţă, de Master şi de Doctorat pentru anul universitar 2016-2017. Proiectul metodologiei a fost scos în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei.

de | 11 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
Ghiozdanul greu poate afecta coloana vertebrală

Ghiozdanul greu poate afecta coloana vertebrală

Ghiozdanele grele şi modul incorect de purtare al acestora pot constitui factori determinanţi pentru apariţia tulburărilor coloanei vertebrale.

de | 11 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
Elevii vor să decidă de la 14 ani dacă merg la orele de religie

Elevii vor să decidă de la 14 ani dacă merg la orele de religie

Elevii români îşi doresc ca, odată ce au împlinit 14 ani, să decidă singuri dacă participă la orele de religie, dar şi să-şi aleagă materiile opţionale. În plus, adolescenţii mai vor să aibă dreptul de a protesta şi de a-şi evalua profesorii, prin intermediul unor fişe anonime.

de | 11 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
Lista olimpiadelor internaţionale pentru care Ministerul Educaţiei acordă bursă de merit

Lista olimpiadelor internaţionale pentru care Ministerul Educaţiei acordă bursă de merit

Ministerul Educaţiei a publicat pe edu.ro, lista olimpiadelor internaţionale pentru care se acordă burse de merit în 2016. De asemenea, a mai fost publicat şi ordinul de ministru cu lista olimpicilor internaţionali de anul trecut, admişi la universitate în străinătate, care primesc bursă de merit.

de | 11 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
Se încheie vacanța! Luni, elevii reîncep cursurile

Se încheie vacanța! Luni, elevii reîncep cursurile

De luni, 11 ianuarie, elevii și preșcolarii se întorc în băncile școlilor și la grădinițe.

de | 10 ianuarie 2016 | 0 răspunsuri | Educație
Inapoi Sus