Hoţi prinşi în flagrant în timp ce voiau să fure un seif
Ghinion mare pentru trei tineri spărgători, la Timișoara. Ei au fost prinși în flagrant în timp ce furau un seif dintr-o clinică de radiologie din centrul Timișoarei.
Ghinion mare pentru trei tineri spărgători, la Timișoara. Ei au fost prinși în flagrant în timp ce furau un seif dintr-o clinică de radiologie din centrul Timișoarei.
În mai puţin de două ore, un bărbat din Alba Iulia a provocat şi a participat la două scandaluri cu aceeaşi persoană. La primul a luat bătaie, iar după al doilea a fost sancţionat contravenţional de jandarmi.
Anchetatorii au descins vineri dimineaţa la Spitalul Judeţean Timişoara, cel mai mare spital din vestul ţării, la un centru medical privat, dar şi acasă la medicul Mihai Ionac, fost manager al Spitalului Judeţean, în prezent şef al Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean.
Tragedie într-o familie din Gătaia, după ce un copil de numai 13 ani a fost găsit spânzurat în curtea casei. Părinții erau plecați la serviciu, iar trupul băiatului a fost descoperit de fratele lui mai mare, în vârstă de 14 ani.
Un autobuz electric, nepoluant și foarte economic va circula începând de vineri, 24 aprilie, pe rutele de transport public din Alba Iulia.
Momente de groază pentru familia unui adolescent de 14 ani din localitatea Săcălaz, judeţul Timiş. Acesta a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, miercuri seara, după ce a consumat produse etnobotanice.
24 de obiective pe care turiştii nu ar trebui să le rateze.
Timișoara este gazda unuia dintre cele mai importante evenimente din viața medicală românească.
Circulația în zonă a fost blocată câteva ore.
Polițiștii l-au identificat!
Copyright © 2023 — Hunedoara Libera. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Symmetric Studios.
Ultimele comentarii pe site