Misterele satului de marmură din Ținutul Pădurenilor
Casa Poporului din București, a doua clădire administrativă din lume, ca ordin de mărime, are o conexiune specială cu unul dintre cele mai mici sate din România.
Casa Poporului din București, a doua clădire administrativă din lume, ca ordin de mărime, are o conexiune specială cu unul dintre cele mai mici sate din România.
Satul Alun este unul dintre cele mai ciudate locuri din judeţul Hunedoara. Mai are un locuitor, în acte, o mănăstire din marmură, dar şi un drum din marmură de circa zece kilometri, unic în România.
„Aici predomină înmormântările. Pentru 90 de voturi nu dă nimeni nici doi lei pe noi”.
România este una dintre puţinele ţări europene care deţin aproape toate tipurile de ecosistem de pe Bătrânul Continent.
Astăzi politicienii care trec de la un partid la altul sunt numiți traseiști. De aceeași meteahnă a suferit și întâiul hunedorean care a ocupat fotoliul de premier al României de patru ori – Petru Groza.
Alarma s-a dat de abia dimineaţa, în jurul orei 8, când unul dintre angajaţi s-a dus să deschidă casa de schimb valutar.
1989 a fost ultimul an de viaţă pământească a părintelui Arsenie Boca. Încă din 1987 a arătat locul în care să îi fie săpat mormântul, în curtea Mănăstirii Prislop.
Îşi petrece mare parte din viaţă în încăperea de la subsolul locuinţei sale, un conac sprijinit pe două coloane în stil doric, în genul teatrului antic al Eladei.
Ce legende s-au ţesut în jurul acestui ochi de apă.
Întoarcere în timp În vremea de demult, legenda aminteşte despre un haiduc, pe numele său Mantu, ce colinda zona de munte a Banatului. El a adunat averi uriaşe – după cum e[Mai mult…]
Copyright © 2023 — Hunedoara Libera. Toate drepturile rezervate. Dezvoltat de Symmetric Studios.
Ultimele comentarii pe site