Vineri, 6 martie, a fost ultima zi în care elevii au putut opta pentru această disciplină.

Peste 40.000 de cereri ale părinţilor, care doresc participarea copiilor la ora de religie, au fost înregistrate la nivelul judeţului Hunedoara.

“Potrivit raportului realizat luni, 9 martie, la nivelul judeţului Hunedoara au fost înregistrate 41.924 de cereri, ceea ce înseamnă că 89,98%  dintre elevi au optat pentru orele de religie”, a declarat pentru HunedoaraLiberă.ro Raluca Manea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara.

Curtea Constituţio­nală a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, ali­neatul 2, teza I din Le­gea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de re­­ligie este neconstitu­ţional, oficiali ai CC preci­zând că, urmare a hotă­râ­rii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei ca­re vor să studieze disciplina. CC arăta, în motiva­rea deciziei, că oferta edu­caţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Pentru a fi pusă în prac­tică decizia Curţii Constituţionale, dar şi pentru evaluarea necesarului de personal didactic pentru disciplina Reli­gie în anul şcolar 2015-2016, Ministerul Educa­ţi­ei şi Cercetării Ştiinţifice, printr-o adresă din 16 fe­bruarie, a cerut tuturor in­spectoratelor şcolare ca, până pe 6 martie, să in­formeze elevii majori, respectiv părinţii şi tutorii legalinstituiţi pentru elevul minor, referitor la ho­tărârea CC şi la faptul că, dacă doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a beneficia de ora de re­li­gie, trebuie să adreseze unităţii de învăţământ o so­licitare scrisă.

Ţi s-a părut interesant articolul?

Distribuie pe Facebook pentru a putea fi citit şi de prietenii tăi!

Urmăreşte HUNEDOARA LIBERĂ.RO pe FACEBOOK

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus