Tema - refuzul președintelui României de numire a miniştrilor

Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema refuzului președintelui României de numire a miniştrilor.

Sesizarea Guvernului în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională a fost înregistrată la CCR pe 5 septembrie, părţile – Executiv şi Preşedinţie – având ca termen de transmitere a punctelor de vedere data de 11 septembrie.

La începutul lunii septembrie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională pe această temă.

“Miercurea trecută, (n.r. – şeful statului) refuza nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de data aceasta să dea un răspuns. Suntem într-o situaţie fără precedent, o situaţie de confuzie şi dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil şi egoist al preşedintelui. Domnul preşedinte Iohannis are obsesia blocajelor. (…) Şi pentru că românii merită să nu fie implicaţi şi sacrificaţi de către preşedinte în numele ambiţiei prezidenţiale, Guvernul României va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclama un conflict juridic cu şeful statului”, a susţinut atunci Dăncilă.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus