Băncile dependente de programul de creditare Prima Casă şi cele cu multe dosare incomplete pot pierde de anul viitor până la 20% din plafonul de garanţii care le-a fost alocat în 2017, potrivit unui ordin al ministrului finanţelor publice, care introduce noi criterii de evaluare a finanţatorilor înscrişi în acest program.

Până acum, plafonul de garanţii Prima Casă, distribuit anual de Fondul de Garantare, se aloca băncilor cu cea mai mare cotă de garanţii atrase din totalul garanţiilor puse la dispoziţie de stat într-un an. Regulile se schimbă, însă, de anul viitor. Instituţiile de credit înscrise în program vor primi în perioada următoare un raport de evaluare pe baza căruia se vor aloca noile plafoane în 2018. Pentru anul viitor, statul va acorda garanţii în valoare de 2 mld. lei, cu 20% sub plafonul din acest an.

Printre criteriile de evaluare a băncilor se numără dependenţa de programul guvernamental. Cu alte cuvinte, sunt favorizate băncile în bilanţul cărora creditele Prima Casă au cea mai mică pondere în totalul creditelor clasice pentru locuinţe acordate de acea bancă persoanelor fizice. În acelaşi timp, sunt penalizate băncile cu cele mai multe dosare invalidate de Fondul de Garantare. De asemenea, sunt penalizate instituţiile de credit care care au beneficiat cel mai mult de pe urma Prima Casă.

„Băncile sunt încurajate să acorde produsele standard de creditare ipotecare şi vrem să penalizăm calitatea proastă a dosarelor şi numărul de întoarceri multiple ale dosarelor. Principalul criteriu rămâne, ca şi până acum, ponderea garanţiilor acordate unei bănci în anul precedent în totalul garanţiilor acordate de Fondul de Garantare“, a explicat revistei Capital  Simona Mureşan, şefa direcţiei de strategie, care se ocupă şi de alocarea garanţiilor, din cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

Mai exact, dacă o bancă are o „cotă de piaţă“ pe Prima Casă de 20%, anul viitor i s-ar cuveni un plafon de garanţii de 400 mil. lei. Această sumă urmează să fie tăiată în funcţie de raportul de evaluare. Sumele rămase în urma tăierii sunt constituite ca „buffer“ şi vor fi redistribuite celorlalte bănci. Evaluările se vor face cel puţin trimestrial.

Intenţia Ministerului de Finanţe este aceea de a scădea, treptat, dependenţa băncilor de acest program şi de a încuraja acordarea de credite ipotecare clasice, fără garanţiile statului.

Băncile înscrise în prezent în cadrul programului cu garanţii de stat sunt BCR, BRD, Raiffeise Bank, Banca Românească, Alpha Bank, Garanti Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Intesa Sanpaolo, Unicredit Bank, Credit Agricole Bank, OTP Bank, Leumi, ING, Marfin şi Creditcoop.

capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus