România ar putea avea de câstigat de pe urma crizei din Grecia, existând sanse ca unii investitori sa-si îndrepte interesul de afaceri spre tara noastra, a declarat luni, la Deva, parlamentarul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE).

El a aratat ca România se bucura de stabilitate si ca nu exista pericole în ceea ce priveste depozitele aflate în bancile românesti cu capital grecesc.

‘Situatia provocata de rezultatul referendumului pe fondul crizei din Grecia are urmari asupra leului, dar sunt convins de faptul ca acestea sunt temporare. (…) România se bucura de stabilitate, iar cei care au bani în bancile asa-zis grecesti, de fapt banci românesti cu capital grecesc, nu trebuie sa-si faca probleme deoarece depozitele sunt garantate de BNR pâna la suma de 100.000 de euro. Exportatorii au fost cei care au pierdut, însa, cinic vorbind, pe termen lung, România ar putea sa câstige de pe urma crizei grecesti, existând sanse ca unii investitori sa se reorienteze spre tara noastra’, a declarat, într-o conferinta de presa, deputatul european.

În opinia europarlamentarului, interesul Greciei este sa realizeze un acord cu Banca Centrala Europeana, Comisia Europeana si FMI, iar interesul comun european este respectarea acestui acord.

Iuliu Winkler a mentionat ca iesirea Greciei din zona euro nu este o solutie, apreciind ca, într-un astfel de scenariu, marele perdant va fi UE si proiectul european, pierderile urmând sa fie decontate de cetatenii greci si nu de catre Guvernul Tsipras.

‘Grecia a ajuns în aceasta situatie din cauza modului populist de a face politica, dar si pentru ca s-au facut greseli în Eurogrup si la nivelul UE. (…) Criza din Grecia poate deveni contagioasa din punct de vedere economic si financiar, dar este extrem de grav ca poate deveni contagioasa din punct de vedere politic’, a aratat deputatul european, referindu-se la ascensiunea unor partide politice extremiste, în mai multe tari europene.

Iuliu Winkler a mai spus ca o alta cauza pentru criza din Grecia rezida într-o eroare structurala si anume decizia de a avea un buget comun al UE de doar 1% din PIB-ul cumulat al statelor membre. În acest context, el a amintit faptul ca în anii ’70 a existat un plan care prevedea un buget comun de 7% din PIB-ul cumulat al statelor membre, un buget care ar fi conferit o sustinere mai consistenta a zonei euro si care ar fi putut permite o gestionare mai eficienta a crizei economice si financiare a UE si chiar a celei din Grecia.

foto: paginadebanci.ro

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus