Proiectele de acte normative care ar putea fi incluse pe agenda şedinţei Guvernului României din 13 iulie 2017, ora 13.00.

I. PROIECTE DE LEGI

1. PROIECT DE LEGE pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român

II. PROIECTE DE ORDONANȚE

1. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului

2. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr.329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular

III. PROIECTE DE HOTĂRÂRI

1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii

2. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea schemei “Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”, beneficiarilor, condiţiilor de eligibilitate, modului de acordare a ajutorului de minimis, precum şi modalităţile de verificare şi control

3. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere-S.A aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

4. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional ”Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni (Magistrala 6.1 Mai-Otopeni)

5. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea anexei nr.22 la Hotărârea Guvernului nr.971/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Botoşani, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Botoşani

6. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr.1358/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Teleorman, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Teleorman

7. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva în domeniul public al comunei Zamostea, judeţul Suceava

8. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind trecerea unei părţi dintr-un imobil, aflat în administrarea Societăţii Române de Televiziune din domeniul public al statului, în domeniul privat al statului, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru aprobarea Memorandumului de Înţelegere între Naţiunile Unite şi Guvernul României PD/C/0094/17,semnat la New York, la 24 aprilie 2017 şi la Bucureşti, la 27 aprilie 2017

IV. MEMORANDUMURI

1. MEMORANDUM cu tema: Demararea negocierilor cu Fondul European de Investiţii în vederea semnării Acordului de Finanţare pentru implementarea instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului finanţat din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020

2. MEMORANDUM cu tema: Desfăşurarea lucrărilor celei de-a II-a sesiuni a Comitetului mixt guvernamental româno-egiptean de cooperare economică

3. MEMORANDUM cu tema: Încadrarea sprijinului financiar acordat de OSIM în vederea brevetării invenţiilor româneşti în străinătate în politicile economico-financiare ale statului român

V. NOTE

1. NOTĂ privind ceremonia de deschidere a celei de-a cincea ediţie a Programului official de internship al Guvernului României

VI. INFORMĂRI

1. INFORMARE privind stadiul elaborării Master-Planului investiţiilor în turism

2. INFORMARE referitoare la elaborarea ordonanţelor în temeiul Legii nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

VII. PUNCTE DE VEDERE

1. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă privind completarea art. 281 alineatul 1 litera f din Legea nr. 135 din 15 iulie 2010 privind Codul de procedură penală, iniţiată de domnul senator PMP Bădulescu Dorin-Valeriu împreună cu un grup de parlamentari PMP

2. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la proiectul de lege privind dezvoltarea finanţărilor participative (crowdfunding), provenit dintr-o propunere legislativă iniţiată de doamna deputat PSD Aurelia Cristea şi domnul deputat PSD Marian Neacşu împreună cu un grup de deputaţi PSD, PNL, ALDE, UDMR şi neafiliaţi

3. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă privind modificarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, iniţiată de domnul deputat PSD Tudor Ciuhodaru

4. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea art. 41 şi art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iniţiată de domnul deputat PMP Coliu Doru-Petrişor împreună cu un grup de parlamentari PMP, PSD, PNL, USR, UDMR şi ALDE

5. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, iniţiată de domnul deputat PSD Tudor Ciuhodaru

6. PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (4) a articolului 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 2 din 6 ianuarie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, iniţiată de domnul senator PNL Marius-Petre Nicoară împreună cu un grup de parlamentari PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus