Senatorul PNL de Hunedoara a făcut o afirmație care dă idei colegilor din PNL.

Eleonora Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara și conferențiar universitar, a declarat recent într-o emisiune difuzată la propriul post de televiziune că, timp de doi ani, a neglijat activitatea didactică. Hunedorenii au aflat astfel că, parlamentarul n-a mai dat pe la Facultatea de Inginerie, sacrificând astfel pasiunea pentru mediul academic în favoarea activității politice.

„Până în toamna asta n-am mai fost la facultate. N-am fost 2 ani de zile la facultate (anul universitar 2015-2016, respectiv anul 2016-2017, n.red.). Mi-a fost tiranic de dor de studenții mei și am constatat cu plăcere și surprindere, acum, din toamnă, de când sunt din nou profesoară, că (studenții, n.red.) sunt mai buni decât cei pe care i-am avut în față acum doi ani. E de bine!”, a declarat Eleonora Carmen Hărău.

E de bine, da, doamnă! Tiranic de bine. Dar ce avem noi aici? Eleonora Carmen Hărău susține că, după doi ani în care a lipsit de la catedră, studenții sunt mai buni. Să înțelegem că, datorită faptului că ați lipsit, studenții sunt mai bine pregătiți?

Pentru că asta au înțeles și colegii din PNL Hunedoara care se gândesc serios s-o trimită pe Eleonora Carmen Hărău într-un concediu de 2 ani de la partid, măcar până după alegerile locale din 2020. Poate așa, PNL, va obține un scor mai bun decât umilința din 2016. Ba mai mult, cică liberalii sunt dispuși să-i achite și cotizația senatoarei, dar și diferențele de salarizare care pot apărea.

Va accepta Eleonora Carmen Hărău propunerea?


Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus