Anunțul făcut de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora.

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, își dorește o mai mare implicare a angajaților administrației județene în activitatea de management. Pentru asta, Bobora a anunțat că, în primele zile ale anului 2017, responsabilii din CJ și colectivele pe care le conduc vor evalua propria activitate și vor transmite propuneri pentru îmbunătățirea acesteia.

„Primul aspect este cel care vizează noțiunea de îmbunătățire continuă a activității. Orice activitate este perfectibilă, iar acest lucru îl conștientizăm întreaga echipă a Consiliului Județean Hunedoara. Am stabilit prima măsură în luna ianuarie, când fiecare responsabil de activitatea CJ împreună cu colectivul pe care îl coordonează va scana tot ceea ce a însemnat activitate, obeictive derivate din fișa postului, relaționări, și va transmite păreri personale care să ducă la îmbunătățirea activității. În acest concept pe care dorim să-l implementăm la nivelul administrației județene, program conceput la nivelul super-performanței și eficienței, se urmărește implicarea întregului colectiv în ceea ce înseamnă activitatea de management performant”, a declarat Mircea Bobora.

Declarația președintelui CJ Hunedoara a fost consemnată în cadrul întâlnirii cu jurnaliștii prilejuită de finalul anului 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus