Florin Oancea de la PNL l-a învins în alegeri pe candidatul PSD, Petru Mărginean. Anul trecut Oancea a candidat de la ALDE, iar Mărginean de la PNL. Ei s-au bătut pentru locul rămas vacant în urma încarcerării lui Mircia Muntean, care a trecut pe la PNL, UNPR, PDL, PSD și PSRo.

Liberalii din municipiul Hunedoara sunt supărați că primarul PSD construiește trei fântâni, din care una cântătoare, toate costând circa 1,1 milioane de euro. Bine, liberalii „uită” să spună că și ei au votat pentru aceste „țâșnitoare”. Mai simpatic, europarlamentarul Siegfried Mureșan de la PMP scrie pe Facebook despre aceste fântâni și se arată foarte revoltat că municipalitatea aruncă banii pe așa ceva. A uitat să-l întrebe pe tatăl său, membru PNL, de ce a votat pentru acest proiect exact în prima ședință în care a redevenit consilier local la Hunedoara.

Senatorul Eleonora Carmen Hărău e și mai simpatică. Insistă ce răi sunt pesediștii și ne spune cu orice prilej că face politică de doar 5 ani și evident la PNL. E drept că anul 2000 e departe și cine mai stă să se uite cum a candidat din parte PDSR (mai apoi PSD)+PUR la Camera Deputaților. E departe și anul 2012 când a avut nevoie de acceptul PSD ca să treacă la PNL și să candideze din partea USL la alegerile parlamentare.

Iar s-a supărat vicepreședintele Consiliului Județean Sorin Vasilescu (PSD). A fost așa supărat că luni nici n-a trecut pe la serviciu, n-a răspuns la telefon, iar președintele CJ, Mircea Bobora, nici nu știa unde e subalternul său până n-a primit un e-mail de reproș de la acesta. Câți dintre dumneavoastră vă permiteți să vă supărați și să nu mergeți într-o zi la serviciu, fără să anunțați pe nimeni? „Dă-te dreacu” de alegător!, ca să citez dintr-un clasic în viață, Laurențiu Nistor, adică șeful lui Vasilescu la PSD.

Și că tot am ajuns la PSD. Ce fain s-au certat ei vinerea trecută. Finul Radu Barb a zis de nănașa Natalia Intotero că voia să fie europarlamentar și îi trebuia Antena 1 Deva (când o fi ajuns această televiziune cea mai tare din România?) alături, de aia l-a susținut pe Petru Mărginean drept candidat la Primăria Deva. Mai mult, au fost ziariști care au preluat știrea pe nemestecate, scriind că Intotero voia să fie europarlamentar de Hunedoara. Bine, nu există această demnitate, europarlamentarii sunt aleși pe listă națională și sunt 32 de la număr pentru România, dar mai contează?!

Așa-i că-i „minunată” politica hunedoreană?!

2 răspunsuri

  1. Mai interesant este ca liberalii din Parlament si-au votat, cot la cot cu PSD dar si cu incoruptibilii de la USR, recentele mariri de salarii…. Atunci trebuiau dansii sa fi facut un gest frumos si normal…..De votul de pomina dat in intelegere cu PSD, prin care s-au perpetuat alegerile intr-un singur tur de scrutin, mosit de Basescu, in zilele lui de mare “avant” mai bine sa nu mai discutam ca sa nu ne facem sange rau….

  2. accredit_ro@yahoo.com' Mai ai patinele ? spune:

    Corect Monalise….Cu o mica precizare: cam peste tot in Romania este la fel….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus