Frumoasa deveancă își dezvăluie secretele într-un interviu pentru femeia.ro.

Când eram mică, îmi doream foarte tare să devin „doamna care vorbeşte din televizor“.

De la mama, am moştenit culoarea ochilor, curajul şi tumultul conversaţiei, iar de la tata, conformaţia, părul şi dorinţa de a experimenta. Dacă mi-ar oferi cineva ocazia acum să-mi aleg părinţii, i-aş alege tot pe ei doi.

Big Brother a fost o experienţă unică, pe care nu puteam s-o ratez, m-a maturizat şi mi-a deschis uşa către televiziune.

Când m-am înscris, nu mi-am propus să devin cunoscută. Când am intrat în televiziune, cea mai grea sarcină a fost să nu-i dezamăgesc pe cei dragi, care aveau mari aşteptări de la mine. Când mi-am dat seama că a trece sticla nu înseamnă a juca teatru, am înţeles că asta vreau să fac tot restul vieţii.

Am emoţii mereu când sunt în direct, dar nu vreau să mă tratez. Îmi plac emoţiile, sunt cele care dau vieţii culoare şi savoare.

Nu trăiesc după reţete şi program fix, îmi permit mereu schimbări. Am un ritual doar în ceea ce priveşte îngrijirea şi hidratarea facială şi corporală, pe care le consider foarte importante.

La început, nu credeam în proiectele ecologice. Acum trei ani, când m-au invitat la o acţiune de strângere a gunoaielor, cei de la Asociaţia MaiMultVerde au fost primii care m-au convins că, odată ce ai experimentat voluntariatul, nu mai poţi sta deoparte.

Mă implic în campanii sociale pentru că îmi pasă. M-au impresionat foarte tare copiii diagnosticaţi cu autism pe care i-am întâlnit la Asociaţia Învingem Autismul şi susţin campania „Ajută un copil cu autism să meargă la şcoala“.

Mă relaxează teribil mersul pe bicicletă – e mijlocul meu preferat de a arde caloriile.

Sunt o mare amatoare de supă de roşii, aş mânca oricând şi oricât. Dar îmi plac la nebunie şi baclavalele.

RL papaMarea mea pasiune a fost dintotdeauna umorul, sunt o mare consumatoare de umor.

Iubesc mult cafeaua, nimeni nu ne va putea despărţi vreodată! Sunt destul de pretenţioasă însă, prefer să nu beau deloc dacă e o cafea proastă. Consum doar espresso italienesc, pe care îl savurez ascultând Snow Patrol.

Am zeci de rochii, dar, dacă văd că cineva îşi doreşte rochia pe care o port, a doua zi i-o dăruiesc.

raluca_lazarut_71e7c1e809Scrisul e una dintre micile mele plăceri. Scriu pentru bucuria mea ori de câte ori simt nevoia să păstrez o emoţie.

Am o colecţie de fanioane, cred că sunt vreo 50; mi-e tare dragă, pentru că are valoare sentimentală – a fost începută de tata.

Mi-a fost greu când m-am mutat la Bucureşti (născută în Deva şi şcolită la Timişoara), mă pierdeam mereu.

Dacă ar fi să aleg între două rele, aleg oricând prostia în locul răutăţii.

Mă simt extrem de bine în pielea mea, mai ales că tocmai am împlinit 30 de ani, chiar dacă e o vârstă oarecum parşivă.

RL 3Cea mai mare calitate a unei femei este să reuşească să fie puternică prin candoare, feminitate, eleganţă.

femeia.ro.

Foto: tvmania.ro / libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus