Pentru mai multe persoane publice din județul Hunedoara anul 2018 este unul în care vor continua să meargă în sălile de judecată.

Condamnați sau achitați pe fond de instanțe ori în proces sunt fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, fostul prefect de Hunedoara și fost președinte al CJ, Costel Alic, ex-șeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, dar și fostul viceprimar al Hunedoarei din perioada 2008 – 2012, Robert Dan, ex-secretarul Primăriei Hunedoara, Aurel Rață – Bugnariu, fostul conslier local și județean Tatiana Făgădar etc.

Mircia Muntean are deschise trei dosare la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acestea sunt apeluri pentru revizuiri ale celor două sentințe prin care a adunat 6 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu și conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice, dar și un recurs în casație pentru condamnarea din data de 24 aprilie 2017 (pentru dosarul privind conducerea mașinii sub influența băuturilor alcoolice). Toate cele trei cauze au termen în data de 15 ianuarie. În plus, este de așteptat ca fostul primar al Devei să conteste la Curtea de Apel Alba Iulia decizia judecătorilor de la Tribunalul Alba, care i-au respins solicitarea privind dosarul în care a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, pentru un schimb de terenuri, pe motiv că infracțiunea a fost redefinită.

Costel Alic, fost prefect și președinte al Consiliului Județean Hunedoara, a fost condamnat pe fond, în anul 2015, la 3 ani de închisoare cu executare pentru săvărșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și obligat să plătească alături de ceilalți inculpați 110.000 de lei. În 1999 a cumpărat fabrica de procesare a cuarțului din cariera Șiglău de la Uricani, pentru care a plătit 250.000 de lei și a primit și aviz de exploatare de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pentru 20 de ani. Tranzacția s-a derulat prin firma Construct Grup Internațional, transformată în Romcuarț SRL, condusă tot de Alic, iar terenul pe care se aflau fabrica și cariera se aflau în proprietatea unei firme controlate de Alic, Cuarț SA.

Zăcământul, cel mai pur din Europa și al treilea din lume, a fost estimat la valoarea de 40-45 de milioane de dolari. Romcuarț SRL a primit un credit de la Banca Română de Scont, controlată de Sorin Ovidiu Vântu. Valoarea creditului a fost de cinci milioane de dolari, la care s-a mai adăugat un depozit bancar de trei milioane de dolari. Și Cuarț SA, altă firmă condusă de Alic, a primit un credit de 5,4 milioane de dolari. Proiectul presupunea redeschiderea și modernizarea fabricii, precum și asigurarea a 200 de locuri de muncă.

Totuși, prima și ultima dinamitare a zăcământului a fost în toamna anului 2001, după care nu s-a mai întâmplat nimic, motiv pentru care societatea care a garantat cu depozitele de la Banca de Investiții și Dezvoltare și Banca Română s-a constituit parte civilă. Apelul se judecă la Curtea de Apel București și are termen în data de 19 ianuarie.

Traian Berbeceanu, fost șef al BCCO Alba, a fost achitat pe fond încă din anul 2016 de către un complet de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar motivarea sentinței a fost dată anul trecut în luna aprilie.. Inculpații au făcut apel, la fel și DIICOT și DNA.

Pentru că aceste două părți nu au trimis motivarea apelului la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate fi stabilită data la care va începe judecarea, de această dată în fața unui complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procesul în care comisarul șef Traian Berbeceanu a fost trimis în judecată în 2014 este rezultatul conexării a două dosare: unul instrumentat de procurorii DIICOT și altul instrumentat de DNA.

În primul dosar, comisarul șef Traian Berbeceanu a fost acuzat de favorizarea unui grup infracțional. În al doilea dosar, autorii primului dosar sunt acuzați de represiune nedreaptă, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu.

Tatiana Făgădar, fost consilier local și județean, este judecată pe fond în dosarul farmaciștilor în care 12 persoane, medici, farmaciști, administratori de firme, au fost trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Acum, dosarul se va duce la Sibiu, unde va continua judecarea pe fond a cauzei.

În aprilie 2013, DIICOT a anunțat că a destructurat „un grup infracțional organizat, ai cărui membri au obținut beneficii financiare substanțiale din săvârşirea infracțiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală și spălare de bani, în domeniul farmaceutic”. Dosarul a fost strămutat de la Tribunalul Hunedoara la Tribunalul Sibiu și încă nu a fost stabilit un termen de judecată. De asemenea, ea mai este trimisă în judecată în alt dosar în care este acuzată de complicitate la spălare de bani și evaziune fiscal, ambele în formă continuată, pentru achiziții fictive de medicamente.

Robert Dan, fost viceprimar al Hunedoarei, și Aurel Rață Bugnariu, fost secretar al Primăriei Hunedoara, sunt inculpați într-un dosar care se judecă pe fond la Tribunalul Hunedoara. Este vorba despre acuzații de abuz în serviciu și conflict de interese reclamate de procurorii DNA Alba Iulia care susțin că Robert Dan ar fi prelungit ilegal un contract de arendă încheiat între fosta sa soție și Primăria Hunedoara. Fostul secretar Aurel Rață Bugnariu este trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru data de 10 ianuarie.

2 răspunsuri

  1. Pe escrocul de Molot lai uitat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus