Conacul care l-a inspirat pe Ionel Teodoreanu să scrie "La Medeleni" e o ruină năpădită de buruieni, într-un sat sărac în care mai sunt puţini oameni.

Moşia a fost revendicată de unul din urmaşii administratorilor, care avea acte de proprietate pentru cele 10 hectare de pământ, dar nu şi pentru casă.

“Dragă mamă, am ajuns teafăr la Medeleni. Ce admirabilă casă moldovenească! Exact atmosfera de la noi, amplificată numai ca un motiv muzical cântat de vioară, reluat apoi de toate instrumentele. Am impresia ca retrăiesc paginile adorabile ale «Vieţii de la ţară» de Duiliu Zamfirescu. Totul e curat: oamenii şi lucrurile, cerul şi peisajul. La sfârşitul vacanţei devin şi eu poet! N-ai grijă!”.

Aşa descria Ionel Teodoreanu conacul de la Medeleni, în cel de-al doilea volum al romanului, apărut înaintea celui de-al doilea război mondial.

Astăzi, satul ieşean Medeleni din comuna Golăeşti, aflat pe malul Prutului, numără cam o sută de suflete doar în zile de sărbătoare, când se mai întorc acasă cei care au luat drumul oraşului. Glasurile de copii sunt rare, iar oamenii îşi poartă sărăcia de pe-o zi pe alta.

medeleni

Despre boierii care veneau de sărbători să petreacă pe moşia Delenilor, foarte puţini îşi mai aduc aminte.

Singura mărturie a trecerii familiei Deleanu prin Medeleni, aşa cum e pomenită în paginile romanului, este conacul care i-a marcat tinereţea avocatului şi romancierului Ionel Teodoreanu. Însă “admirabila casă moldovenească” pe care o descria scriitorul este acum o ruină năpădită de buruieni.

Cerdacul cu model oriental, brăzdat de balconaşe mici şi care marca precum o arcadă intrarea în casă, a fost dărâmat. Bucătăria şi sala de mese au fost şi ele demolate, iar beciul din spate, “unul de piatră, adânc şi răcoros”, cum îl descriu sătenii, a fost astupat. De la forma pe care o avea conacul – două litere ”L” puse cap la cap – a rămas un dreptunghi plat, fără etaj – doar clădirea principală – unde a fost pusă o plăcuţă pe care scrie “Şcoala Medeleni”, în condţiile în care aici a funcţionat timp de 40 de ani o şcoală.

medeleni3

Sătenii spun că cea mai afectată de schimbări a fost grădina conacului, unde erau plantaţi pomi ornamentali aduşi de pe toate continentele.

“Când eram copil mă jucam acolo, erau nişte picturi foarte frumoase în salon, erau de o frumuseţe rară. Dar livada era deosebită. Erau alei întregi de arbori până la intrare, copaci ornamentali, meri cu o coroană care începea de la trei metri în sus, aranjaţi şi îngrijiţi, iar în spate era o livadă de pruni care se întindea până aproape de Prut”, povesteşte Costică Simion, consilier local în Golăieşti, născut în Medeleni.

În faţa conacului mai există astăzi doar un copac ornamental, plantat pe vremea primilor proprietari: un exemplar înalt cât un salcâm bătrân – “maclura pomifera”, numit popular portocal fals.

medeleni4

Costică Simion, trecut cu puţin de 60 de ani, îşi aminteşte că în copilărie casa, părăsită şi care nu era încă folosită ca şcoală, era locul preferat de joacă al copiilor din sat. Aceştia treceau pe sub poarta mare de la stradă, dărâmată astăzi, şi străbăteau aleea cu pomi ornamentali şi fructiferi până la cerdacul clădirii, unde se alergau şi se strecurau în salonul oaspeţilor.

“Erau nişte picturi nemaipomenite, cu nişte culori foarte frumoase”, afirmă bărbatul, care îşi aminteşte că bunicul său îi spunea când era copil că la fiecare hram, la fiecare sărbătoare, “satul prindea viaţă” şi alaiul de trăsuri care aduceau boieri dinspre Iaşi se întindea cât vedeai cu ochii.

Conform acestuia, familia Deleanu venea întotdeauna la Medeleni cu patru caleşti mari – două dintre ele aduceau muzicanţii şi instrumentele, într-una erau bucate şi băuturi alese, iar în ultima, membrii familiei.

“Bunicul meu ştia trei limbi, germană, rusă şi greacă. A fost prizonier în primul război mondial şi a stat în Austria, la noi venea multă lume să îl întrebe despre casa asta la care venea Teodoreanu. Mi-a povestit că venea alaiul de trăsuri trase de patru cai, cu lăutari cu tot, până la conac, unde se întâlneau politicieni, armata şi toată boierimea de la Iaşi şi petreceau câte trezi zile”, povesteşte bărbatul.

medeleni1

Conacul a fost construit în 1821 şi a aparţinut boierului Cojeanu, fiind dat mai departe unei familii din Sibiu originară din zona Medeleniului, de lângă Prut. Nu există nicio dovadă în acte că acesta ar fi aparţinut vreodată Teodorenilor. Chiar Ionel Teodoreanu preciza că moşia nu a fost în proprietatea părinţilor săi, ci el venea doar în vizită acolo.

Nu se ştie ce era cu clădirea în 1960, când a fost transformată în şcoală, dar se consideră că atunci a suferit cele mai multe transformări, camerele mari fiind transformate în săli de clasă. Conacul a funcţionat ca şcoală, cu întreruperi, timp de peste 40 de ani, după care, din cauza numărului mic de copii, a fost închisă.

Costică Simion spune că şcoala a fost închisă prin 2005, iar clădirea a devenit un fel de magazie pentru biserica proaspăt ridicată în apropiere, în zona unde era înainte livada cu pomi orientali.

Terenul, de peste zece hectare, a fost revendicat de Ion Morariu, urmaş al unui fost administrator al proprietăţii, care însă nu s-a îngrijit de el, fiind invadat de buruieni, iar terenul arabil a fost transformat în păşune.

Sursa: mediafax.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus