Ne pregătim să serbăm Ziua Națională. Să ne punem cocarde în piept, să fluturăm steagurile, să urlăm că suntem mândri, că am avut noroc că ne-am născut români și să dănțuim. Imnul nu cred că-l cântăm, pentru că sunt sigură că vreo 80 la sută dintre români habar nu au nici cele patru strofe care se cântă la ocazii speciale (nota mea: Imnul de stat al României – Deșteaptă-te, române! – este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.)

Până atunci, mai avem timp să umplem țara de gunoi, apele de pet-uri, străzile cu biete animale nevinovate, să mai tăiem din păduri, să mai vopsim un pic fațada blocului într-o culoare diferită de a vecinului, să mai furăm trei foi de hârtie, un cablu, o bere, o geantă, două ouă sau ce-o mai fi de la serviciu, sau, de ce nu?!, chiar o țară. Să mai pretindem că suntem educați, dar să copiem cu nerușinare de peste tot în teza noastră de doctorat, să mai înjurăm primarul, deputatul, senatorul, ministrul, președintele că nu vin să ne facă și noi curățenie în fața blocului. Să pretindem respect și, cu toate acestea, să nu știm să salutăm atunci când intrăm într-o încăpere sau când ne-am întors din vacanță la serviciu. Să zbierăm că învățământul e praf, dar să ne lăsăm copiii bolnavi în curtea grădiniței și să o tulim și să-i lăsăm să-i facă alții bine, asta când nu-i abandonăm prin maternități sau să le bem alocația. Să cerem respect în spitale, dar să rupem instalația sanitară din baia salonului. Să zbierăm că se fură, dar să pretindem să se încalce legea dacă e vorba despre noi. Peste 80 la sută dintre funcționari să meargă plictisiți la locul lor de muncă, mulți duși acolo pe pile. La fel și mulți dascăli să stea obosiți și să-i trateze pe copii ca pe niște obiecte. Să plecăm din țară, acolo pe unde ne ducem să respectăm regulile, iar primul lucru pe care să-l facem când ne întoarcem să fie aruncatul mizeriei din goana mașinii, pe geam. Apoi, să plângem că nu există respect în țara asta. Să dăm muzica tare, s-o asculte toți vecinii, chiar dacă lor nu le place genul nostru de muzică. Să scuturăm cearșaful în capul vecinului, că de aia stăm la bloc. Să ne ducem în parcuri și să rupem băncile și să strigăm că nu vine Primăria să le repare.

Și ar mai fi atâtea… Le puteți adăuga dumneavoastră. Nu-i nimic! Ne vom veseli, puțină răbdare!

Nu e România o „țară tristă, plină de umor”?!

4 răspunsuri

  1. Hmmm, n-am văzut de mult un editorial așa de succint (felicitări)… dar, ai scăpat din vedere pe ”să ne dăm defecți, inapți de muncă și să trăim din banii pe care statul îi ia cu japca de la fraieri”…
    Și NU.
    România nu e o țară tristă.
    România e o țară FRUMOASĂ.
    Dar de când a fost invadată de o castă exilată din India lor natală, se poate adăuga continuarea pusă de către frații noștrii maghiari : ”păcat că e locuită” …

    • succint@Gandalf.hd' @Fratele Gandalf spune:

      Amice, iti scriu succint pe limba ta ca sa pricepi…
      Nici daca ai fi perfect “curat” la ADN n-ar trebui sa vorbesti asa. Nu fiindca este imoral (ca nu pricepi asta…) ci fiindca este ilegal.
      Un semiton mai sus ar fi ca genul asta de afirmatii “superioare” descalifica in primul rand pe cei care le fac si “cauza” lor. Ar trebui sa te abtii macar si fiindca, timp de sute de ani, si romanii au fost victimele acestui mod de gandire….

  2. Ion@Bojdeuca.ro' "Sunt slab dar cand ma uit in jur prind curaj..." spune:

    Intr-adevar, o tara trista plina de humor !…. Caci capacitatea de autoironie da si ea masura unei natiuni. A se vedea englezii, scotienii sau evreii….
    Altfel, realist vorbind, sunt multe lucruri care nu merg sau merg prost in Romania dar ar fi incorect sa nu tinem cont si de efectele tavalugului comunist care, timp de 45 de ani, a distrus in mod programatic mare parte din elitele noastre; culturala, sociala, economica, politica, militara, etc. Cei care se indoiesc sunt invitati sa se documenteze…. Pot incepe de aproape oriunde. De la Sighet, din Piata Scanteii, din Parcul Carol, din capela crematoriului Cenusa din Bucuresti sau din Gara din Hunedoara…. De fapt, daca am reflecta putin la ce s-a petrecut din 1945 pana 1989, am avea o revelatie: simplul fapt ca natiunea romana mai exista este o minune !

  3. Monalise….ce spui tu sunt adevaruri (banale !) care dor totusi asa cum numai Adevarul poate sa doara. Totusi lipseste ceva esential. Chiar sa nu fie nimic bun, nici o raza de speranta in ajunul sarbatorii noastre ? Chiar nici una ? Poate te mai gandesti….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus