Guvernul a  reglementat toate ajutoarele pe care le pot primi consumatorii vulnerabili pentru acoperirea necesarului minim de energie, potrivit unei legi aplicabile din 1 noiembrie 2021.

Astfel, pe lângă ajutorul pentru încălzire, persoanele cu venituri mici vor putea primi, un ajutor suplimentar pentru consumul de energie ( gaze, curent și lemne sau alți combustibili), prin care este vizată acoperirea unei părți din consumul energetic al gospodăriei.

Ajutorul financiar se acordă pentru întregul an.

La modul concret, conform Legii consumatorului vulnerabil nr. 226/2021, ajutoarele financiare destinate persoanelor cu venituri mici au ca scop asigurarea nevoilor energetice minimale.

Astfel, conform actului normativ, în plus față de ajutorul de încălzire, persoanele vulnerabile vor primi și un “ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului”.

Legea prevede că familiile care au venituri nete lunare mai mici de 1.386 lei pe fiecare membru sau persoanele singure care câștigă pe lună până în 2.053 lei vor putea cere acest ajutor de încălzire pentru sezonul rece.

Cu cât venitul net lunar este mai mic față de sumele maxime menționate anterior, cu atât suma primită de la bugetul de stat este mai mare:

  • cei care au un venit de până în 200 lei pe fiecare persoană din familie/ persoană singură vor primi toată suma prevăzută ca ajutor de încălzire pentru tipul de combustibil folosit;
  • cei cu un venit lunar între 200,1 și 320 lei pe fiecare persoană din familie/ persoană singură vor primi 90% din suma prevăzută;
  • cei cu un venit lunar între 320,1 și 440 lei pe fiecare persoană din familie/ persoană singură vor primi 80% din suma prevăzută;
  • cei cu un venit lunar între 440,1 și 560 lei pe fiecare persoană din familie/ persoană singură vor primi 70% din suma prevăzută;
  • cei cu un venit lunar între 560,1 și 680 lei pe fiecare persoană din familie/ persoană singură vor primi 60% din suma prevăzută;
  • cei cu un venit lunar între 680,1 și 920 lei pe fiecare persoană din familie/ persoană singură vor primi 50% din suma prevăzută;
  • cei cu un venit lunar între 920,1 și 1.040 lei pe fiecare persoană din familie/ persoană singură vor primi 40% din suma prevăzută;
  • cei cu un venit lunar între 1.040,1 și 1.160 lei pe fiecare persoană din familie/ persoană singură vor primi 30% din suma prevăzută;
  • cei cu un venit lunar între 1.160,1 și 1.280 lei pe fiecare persoană din familie/ persoană singură vor primi 20% din suma prevăzută;
  • cei care au un venit lunar între 1.280,1 lei și 1,386 lei, în cazul familiilor, și 2.053 lei pentru persoanele singure vor primi 10% din suma prevăzută.

Sumele prevăzute ca ajutoare de încălzire sunt în valoare de:

  • 250 lei/lună pentru cei care se încălzesc folosind gaze naturale;500 lei/lună pentru cei care se încălzesc cu aparatură ce consumă electricitate;
  • 160 lei/lună pentru cei care se încălzesc cu cărbuni, lemne sau alte derivate (brichete rumeguș sau peleți) sau combustibili petrolieri.

Legea prevede că sumele acordate pentru energia termică se stabilesc lunar, în limita consumului mediu, în funcție de prețul local al energiei termice facturate populației, fără a menționa o sumă de bani.

Cei interesați vor trebui să depună o cerere la primăria localității pe raza căruia se află locuința, alături de o declarație pe propria răspundere, până la data de 15 octombrie, la fel ca în cazul ajutorului pentru căldură oferit până acum.

Cum se acordă suplimentul pentru energie

Suplimentul pentru energie se va acorda lunar, pe parcursul întregului an, pe lângă ajutorul pentru încălzire, având valori diferite în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate:

  • 30 de lei pentru consumul de energie electrică;
  • 20 de lei pentru consumul de combustibili solizi şi petrolieri;
  • 10 de lei pentru consumul de gaze naturale şi energie termică.

În cazul în care singura sursă de energie folosită este energia electrică, valoarea suplimentului va fi de 70 lei/ lună. De asemenea, suplimentul pentru energie se va putea cumula în funcție de sursele de furnizare a energiei folosite.

Vor avea dreptul la suplimentul pentru energie toți cei care au un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 de lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 de lei, în cazul persoanei singure.

Acest supliment pentru energie va fi acordat pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul rece (perioada noiembrie – martie), așa cum se-ntâmplă acum în cazul ajutorului acordat pentru încălzire, scrie avocatnet.ro

Ce trebuie să faci ca să primești ajutorul de încălzire

Suplimentul pentru energie se va plăti direct titularului doar pentru consumul de combustibili solizi și/ sau petrolieri, în timp ce, în toate celelalte cazuri, banii se vor plăti direct furnizorului.

 

Suplimentul pentru energie va putea fi solicitat fie împreună cu ajutorul pentru încălzirea locuinței, fie separat, însă numai dacă sunt îndeplinite condițiile privind veniturile lunare.

Pentru solicitarea suplimentului pentru energie, familiile şi persoanele singure vor trebui să depună la primăria de care aparțin o cerere şi o declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia.

În cazul în care se va solicita și ajutorul pentru încălzire, se va depune un singur set de documente, în acest caz fiind necesar ca, din declarația pe propria răspundere, să reiasă inclusiv care este sistemul de încălzire folosit.

sursa: alba24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus