Început în vara anului 2014, procesul care se află pe roul Înaltei Curți de Casație și Justiție ar putea intra în istorie datorită spețelor instrumentate de procurori.

În iulie 2014, atât DIICOT (structură condusă la acea vreme de Alina Bica), cât și DNA, au trimis spre judecare dosarele care vizează activitatea fostei conduceri a DIICOT Alba Iulia, dar și a fostului șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia.

Miercuri, 1 iunie 2016, are loc un nou termen în mega-dosarul „BERBECEANU”.

Potrivit portalului instanței, Traian Berbeceanu trebuia să precizeze până la data de 01 iunie 2016 poziţia sa cu privire la declasificarea unor documente solicitate de la Inspectoratul General al Poliţie Române.

De asemenea, instanța a acordat posibilitatea tuturor părţilor, precum şi reprezentanţilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism să depună la dosar concluzii scrise cu privire la incidența în cauză a dispoziţiilor Deciziei nr. 51/2016 pronunţată de Curtea Constituţională până la data de 30 mai 2016, instanţa urmând să se pronunţe cu privire la acest aspect în data de 01 iunie 2016.

În dosarul DIICOT, comisarul șef Traian Berbeceanu este acuzat că ar fi favorizat un grup infracțional pe care l-a sprijinit cu informații. În dosarul de la DNA, foștii procurori Ioan Mureșan și Nicolaie Cean, dar și ofițerul Alin Muntean, sunt acuzați de fapte similare celor de corupție: represiune nedreaptă, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declaraţii. Mai exact, sunt acuzați că au fabricat dosarul de lqa DIICOT pentru a-l înlătura pe Traian Berbeceanu de la șefia BCCO Alba Iulia. Cele două dosare au fost conexate.

În dosarul conex au fost audiați peste 100 de martori, printre aceștia numărându-se procurori, polițiști, ofițeri ai serviciilor de informații, oameni de afaceri, dar și interlpoi sau persoane condamnate pentru diverse infracțiuni instrumentate. Rând pe rând, toți martorii, fie că au fost citați de DIICOT, fie că au fost chemați la bară de DNA, au susținut versiunea lui Traian Berbeceanu.

Soluția în acest dosar va fi pronunțată miercuri, 29 iunie 2016. 

Un răspuns

  1. Daca ne gandim ca a instrumentat dosarul ” MAFIA HALATELOR ALBE”, daca privim acum la scandalul din sistemul sanitar, daca analizam la cat timp a fost executat Berbeceanu, de ce sa nu nu gandim ca i s-ar putea trage de la acel dosar….?!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus