Conducerea Complexului Energetic Hunedoara dă asigurări privind furnizarea agentului termic în perioada sezonului rece.

Măsurile manageriale care au impus în ultima perioadă un consum judicios al cărbunelui în termocentralele Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. au determinat constituirea unui stoc confortabil de huilă energetică astfel încât să fie asigurată furnizarea agentului termic atât în localităţile Văii Jiului deservite de S.E Paroşeni cât şi în Municipiul Deva, deservit de S.E. Deva. În prezent, stocurile de cărbune la cele două termocentrale este în jur de 25.000 tone, asigurate din surse proprii (sucursalele miniere Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni) şi de la Societatea de Închideri Mine Valea Jiului, care, împreună asigură o producţie zilnică de aprox. 5.000 de tone.

Programul de lucru în activitatea minieră a fost adaptat nevoii unei aprovizionări constante a termocentralelor. Este asigurată prezenţa la locurile de muncă pentru activitatea de producţie şi de transport cărbune pe tot parcursul lunii decembrie. Eforturile depuse de salariaţii CEH-SA şi conducerea societăţii trebuie susţinute de administraţiile publice locale, cărora le solicităm şi pe această cale sprijin pentru plata agentului termic şi le mulţumim pentru concursul pe care ni-l dau în acest sens. 

De asemenea, le mulţumim tuturor celor care ne-au atras atenţia cu privire la aspecte legate de percepţia publică asupra activităţii societăţii şi contăm în continuare pe simţul critic al mass-mediei, asigurându-i, în acelaşi timp, că suntem deplin conştienţi de rolul nostru în viaţa economică şi socială a Judeţului Hunedoara şi că tratăm toate problemele cu maximă responsabilitate.

Comunicat CEH

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus