Ceremonia va avea loc mâine la sediul Instituției Prefectului Hunedoara

Cei 9 parlamentari aleși primesc mâine mandatele în cadrul unei scurte ceremonii care va avea loc la sediul Instituției Prefectului Hunedoara.

Județul va fi reprezentat în Parlament de 9 persoane – 3 senatori și 6 deputați. PSD a obținut în urma alegerilor parlamentare patru mandate, PNL – 3, iar URSPLUS și AUR – câte un mandat fiecare.

 

SENAT: 

Cornel Cristian Resmeriță (PSD) s-a născut în data de 26 ianuarie 1980, la Lupeni.

Este absolvent al Facultății de Fizică, din cadrul Universității de Vest Timișoara (anul 2002), al unui master în Fizica materialelor cristaline (2004), tot la UVT și este doctor în sociologie, la Universitatea din Oradea – la Facultatea de Științe Socio – Umane, titlu obținut în anul 2013.

Între 2004 și 2008 a fost consilier local la Lupeni.

Cornel Cristian Resmeriță a devenit deputat în anul 2008, în Colegiul nr. 4 Lupeni – Vulcan – Uricani. Și-a reînnoit mandatul în 2012. În 5 iunie 2016 a fost ales primar al municipiului Lupeni, stabilind o premieră în județul Hunedoara – a devenit primar succedându-l în funcție pe tatăl său, iar în decembrie 2016 a redevenit parlamentar, de această dată senator. Câteva luni mai târziu, mai exact în iunie 2017, fratele său devine primar al municipiului Lupeni.

Tocmai legăturile de rudenie i-au adus lui Cornel Cristian Resmeriță o sancțiune, pentru că și-a angajat fratele în funcția de consilier în cadrul biroului său parlamentar, în perioada ianuarie 2009 – aprilie 2012. A fost penalizat financiar, fără să-și piardă mandatul.

Acum a redevenit senator PSD.

Este președintele executiv al Organizației Județene a PSD Hunedoara.

 

Vasilică Potecă (PNL) s-a născut în data de 1 martie 1963, la Buzău.

El a absolvit Facultatea de Drept Economic – Administrativ la Sibiu, în 1987.

După absolvirea facultății în 1987 a fost secretar al comunei Turdaș, consilier juridic principal la Prefectura Hunedoara, consilier juridic șef la Consiliul Județean Hunedoara, șef Serviciu Administrație Publică Locală la Primăria Deva, a ocupat funcția de director executiv și general la o firmă de produse textile și obiecte din pielărie destinate exportului.

Între 2011 și 2012 a fost director executiv în Consiliul Județean. Din 2012 și până în 2014 a fost subprefect, iar între 2014 și 2016 – director general adjunct al ApaProd Deva.

În perioada 2016 – 2017 a fost administrator public al comunei Ilia, iar între 2017 – 2019 – administrator public al municipiului Deva.

Din decembrie 2019 și până în octombrie 2020 a fost prefect al județului Hunedoara.

 

Lucica Dina Muntean (PNL) s-a născut la 29 iunie 1955 în Supurul de Jos, județul Satu-Mare.

În anul 1976 a absolvit Liceul Pedagogic din Deva, iar de atunci a fost educator, institutor și profesor în Petrila și Petroșani.

În anul 2005 a absolvit Colegiul de Institutori din cadrul Universității din Petroșani, iar în 2008 Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

În anul 2009 a absolvit modulul de pregătire psihopedagogică pentru educație specială la Universitatea din Oradea.

Pentru activitatea sa profesională, în anul 2007 a obținut „Diploma Gheorghe Lazăr Clasa I” acordată de Ministerul Educației și Cercetării.

Lucica Dina Muntean scrie literatură pentru copii. Colecția „Cărțile Lucia Muntean” cuprinde 25 de cărți.

În anul 2012 a intrat în politică, devenind consilier local din partea Partidului Național Liberal.

Recent a fost aleasă viceprimar al municipiului Petroșani.

Lucica Dina Muntean este căsătorită din anul 1976 cu preotul Mihai Muntean și are doi copii.

 

CAMERA DEPUTAȚILOR:

Vetuța Stănescu (PNL) s-a născut în data de 29 septembrie 1969, la Sălașu de Sus.

A absolvit, în 1994, Facultatea de Mecanică, din cadrul Universității Tehnice din Timișoara, cu specializarea Utilaj Tehnologic Chimic. Are un master la aceeași instituție de învățământ superior în Inginerie și Tehnologie laser, absolvit în 1995.

În 2007 a absolvit Facultatea de Științe la Universitatea din Petroșani, specializarea Finanțe și Bănci, îar în 2008 alt master, acum în Administrație publică, în contextul legislației actuale. A ocupat mai multe funcții în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate – șef serviciu, director executiv relații cu furnizorii, planificare și prognoză.

A fost director financiar contabil al Spitalului Județean de Urgență în perioada 2010 – 2015. Când a fost numită director financiar contabil la Spitalul Județean de Urgență, în anul 2010, deși nu făcea parte din niciun partid politic, toți reprezentații formațiunilor politice din Consiliul Județean Hunedoara au fost de acord cu decizia și au considerat că a fost cea mai bună alegere pentru acest post.

În decembrie 2014 a câștigat cursa internă în cadrul PNL Hunedoara, învingându-l pe Adrian David, pentru desemnarea sa ca președinte al Consiliului Județean Hunedoara.

Vetuța Stănescu a intrat în politică în anul 2012 și a fost prima femeie care a ajuns vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, de la înființarea CJ-urilor în România.

A fost vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, în perioada iunie 2015 – iunie 2016.

În perioada 2016 – 2019 a fost consilier județean din partea PNL.

Tot în 2019 a devenit președinte – director general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, din 20 ianuarie 2020 este secretar de stat în Ministerul Lucrărilorr Publice, Dezvoltării și Administrației.

Este președintele Organizației Județene a PNL Hunedoara.

 

Pollyanna Hanellore Hangan (USRPLUS) s-a născut în data de 4 iulie 1975, la Hunedoara.

Studii: Facultatea de Științe politice și Administrație publică,Universitatea Banatului Timișoara, promoția 2003, iar în 2006 – Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene – Universitatea „Spiru Haret” București, master – Materiale și tehnologii avansate în industria auto – Universitatea Politehnica Timișoara – Facultatea de Inginerie Hunedoara, în anul 2020.

Experiență profesională: în domeniul sănătății și în asigurări – director adjunct și director agenție Generali Asigurări – din anul 2005, iar din 2013 Transilvania Broker – franciză proprie.

Din decembrie 2017 este membră a Uniunii Salvați România, președinte al Organizației Județene Hunedoara a USR.

În 27 septembrie a fost aleasă consilier județean din partea USR.

 

Anamaria Gavrilă (AUR) s-a născut în data de 15 octombrie 1983, la Deva.

A absolvit Universitatea de Vest Timișoara, obținând diplomă în economie.

Potrivit CV – ului său, a mai absolvit BSc Real Estate Economics International Real Estate Business School, Regensburg, Germania, în august 2008, precum și MSc Real Estate Finance and Investment University of Reading (RICS Accredited), Reading, Marea Britanie, în septembrie 2009.

Experiență profesională în imobiliare: PAPAYA CITY GMBH, München, Germania – septembrie 2018 – prezent, GLL Real Estate Partners, München, Germania, PGIM Real Estate, München, Germania, Tristan Capital Partners, Londra, Marea Britanie, Hudson Advisors Ltd, Londra, Marea Britanie, UBS Real Estate GmbH, München, Germania. Limbi străine: engleza, germana.

A intrat în politică în acest an, fiind aleasă consilier local la Deva, din partea Alianței pentru Unirea Românilor – AUR.

 

Natalia Elena Intotero (PSD) s-a născut în data de 14 ianuarie 1976, la Brad.

În 2002 a absolvit Colegiul de Institutori limba engleză din cadrul Universității de Vest Timișoara, iar apoi în 2006 – Facultatea de Limba și literatura română – limba și literatura engleză, iar în 2007  – Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea „Spiru Haret” din București. A fost institutor și mai apoi profesor la mai multe școli din municipiul Brad.

A fost consilier local la Brad și mai apoi consilier județean – iunie 2004 – martie 2009. În martie 2009 a devenit secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, ocupându-se de relații interinstituționale. A ocupat acest post până în octombrie 2009.

În perioada mai – decembrie 2012 a fost secretar de stat – Departamentul pentru românii de pretutindeni. În decembrie 2012 a devenit deputat, mandat pe care l-a reînnoit în 2016. Acum a candidat din nou, din partea PSD, pentru un nou mandat de deputat.

 

Viorel Sălan (PSD) s-a născut în data de 14 noiembrie 1958 la Cernătești, județul Dolj.

A absolvit Școala de Ofițeri Activi a M.A.I. București, în 1982, Facultatea de Arme Întrunite din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare București, în 1990, Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu.

Viorel Sălan a fost șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara (2005 – 2016), comandantul Comandamentului de Jandarmi Hunedoara (1998 – 2005), comandantul Batalionului 39 Deva (1994 – 1998), 1990-1994 – ofițer specialist operații la Brigada de Jandarmi Timișoara, 1988-1990 – ofițer student în Academia Militară, 1985-1988 – ofițer instructor Brigada de Jandarmi Timișoara, 1982-1985 – comandant de pluton Brigada de Jandarmi Timișoara. S-a pensionat la 1 septembrie 2016, când era împuternicit adjunct al inspectorului general la Inspectoratul General al Jandarmeriei. (sursa: Wikipedia)

Sălan s-a înscris în PSD la două săptămâni după ce a încheiat cariera militară.

În decembrie 2016 a fost ales senator, candidând pe lista PSD în județul Hunedoara. Acum a candidat la Camera Deputaților, obținând un nou mandat de parlamentar.

 

Ilie Toma (PSD) s-a născut în data 30 iulie 1969, la Hunedoara.

A absolvit Facultatea de Inginerie Hunedoara, din cadrul Universității Politehnice din Timișoara, în 1997. În 2001 a absolvit Facultatea de Științe, specializarea Managementul firmei, la Universitatea din Petroșani.

A fost angajat al Siderurgica, ulterior Arcelor Mittal din Hunedoara timp de 19 de ani. În 2008 a devenit director executiv al Ecosid Hunedoara, iar în perioada 2012 – octombrie 2016 – directorul Casei Județene de Pensii Hunedoara.

Este membru PSD din 1997.

În decembrie 2016 a fost ales deputat din partea PSD, iar acum și-a reînnoit mandatul, fiind al doilea pe lista Partidului Social Democrat pentru Camera Deputaților în județul Hunedoara.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus