Un număr de 170.000 de puieţi au fost plantaţi în primăvara acestui an, în cadrul campaniei derulată de organizaţia "Plantăm fapte bune în România", acest număr reprezentând cel mai reuşit sezon de împădurire din istoria proiectului, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Puieţii au fost plantaţi pe o suprafaţă de 40 de hectare, cu ajutorul a 6.500 de voluntari.

Acţiunile au avut loc în localităţi din 18 judeţe: Fântânele – judeţul Arad, Topoloveni – judeţul Argeş, Moineşti – judeţul Bacău, Jegălia – judeţul Călăraşi, Mihail Kogălniceanu – judeţul Constanţa, Şotânga – judeţul Dâmboviţa, Greceşti – judeţul Dolj, Cuza Vodă – judeţul Galaţi, Negomir – judeţul Gorj, Tătaru – judeţul Prahova, Dobroteşti – judeţul Teleorman, Cralovăţ – judeţul Timiş, Mihăieşti – judeţul Vâlcea, Sârbi – judeţul Bihor, Merei – judeţul Buzău, Beriu – judeţul Hunedoara, Sohodol şi Roşia Montană – Cluj, Bucium şi Avram Iancu – judeţul Alba.

“Perioada de plantare din primăvara anului acesta a fost cea mai reuşită din istoria proiectului nostru (început în 2011), din punct de vedere al cifrelor finale (număr de puieţi plantaţi, voluntari, parteneri, etc.). Dacă anul trecut, în toamnă, seceta prelungită a determinat anularea acţiunilor de plantare pentru martie-aprilie 2019, acum vremea a fost ideală pentru acţiunile de împădurire. Având sprijinul ei, împreună cu toţi voluntarii şi partenerii noştri am pus începuturile a 40 de hectare de pădure. Acum suntem pregătiţi pentru perioadele de îngrijiri necesare plantaţiilor noi, pe durata verii”, a declarat preşedintele organizaţiei “Plantăm fapte bune în România”.

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus