Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei au fost incluse pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1999. Au fost incluse, astfel, în Patrimoniul UNESCO: Sarmizegetusa Regia – Grădiştea de Munte; cetatea dacică de la Costeşti-Cetăţuie; cetatea dacică de la Costeşti Blidaru; cetatea dacică Luncani-Piatra Roşie; cetatea dacică de la Băniţa; cetatea dacică de la Căpâlna.

În motivaţia includerii cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei în Lista Patrimoniului Mondial se arată: cetăţile dacice reprezintă o fuziune de tehnici şi concepte de arhitectură militară din interiorul şi din afara lumii clasice pentru a crea un stil unic; regatul geto-dac de la finele mileniului I î.Hr. a atins un nivel excepţional socio-economic şi cultural, simbolizat prin acest grup de cetăţi; dealul fortificat şi forma ulterioară mai evoluată, oppidum, au fost caracteristice pentru epoca târzie a fierului în Europa, iar cetăţile dacice reprezintă exemple remarcabile ale acestui tip de fortificaţii.

„Complexul fortificat, cunoscut sub numele generic de Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, este situat în sectorul central şi vestic al unităţii geografice cu acelaşi nume, concentrate în jurul Apei Oraşului (râul Grădiştei), ce izvorăşte din masivul Godeanu şi se varsă în râul Mureş la Orăştie. Răspândite de-a lungul numeroaselor văi ale masivului, dispuse pe platforme somitale, pe terase naturale sau artificiale, a căror altitudine variază între valorile de 500-950 m, găsim aici o serie de habitate, cele mai multe fortificate, cu caracteristici şi forme de o unitate surprinzătoare, care domină drumurile de acces către habitatul principal, Sarmizegetusa, de pe culmile Dealului Grădiştea (o ramificaţie a masivului Godeanu), aflat la 1.200 m altitudine (…). Toate aceste fortificaţii (Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Luncani-Piatra Roşie, Băniţa, Căpâlna, Vârful lui Hulpe şi Cugir, ultimele două puţin sau deloc cercetate arheologic, amplasate pe o suprafaţă de aproximativ 150 kilometri pătraţi, fac parte din sistemul defensiv conceput de daci pentru apărarea centrului de putere (Sarmizegetusa Regia, după Ptolemeu) al teritoriului regatului dac, se aminteşte pe site-ul https://patrimoniu.ro. După cel de-al doilea război dintre daci şi romani (105-106 d.Hr.) toate fortificaţiile dacice au fost distruse.

Cetăţile cu ziduri de incintă din piatră reprezentau la sfârşitul sec. I d. Hr. una dintre cele mai mari realizări ale arhitecturii militare din afara Imperiului Roman. Organizarea sistemică a apărării centrului de putere din Munţii Orăştiei, fenomen tipic şi caracteristic civilizaţiei dacice, este dovedită de identitatea materialelor folosite, planimetria fortificaţiilor, originalitatea structurilor portante, mai menţionează, între altele, site-ul amintit.

Relaţia strânsă dintre puterea militară şi religie este certificată de descoperirea sanctuarelor în toate cetăţile, inclusiv în cele cu funcţiuni strict militare (Costeşti-Blidaru, Luncani-Piatra Roşie), iar amploarea şi monumentalitatea zonei sacre de la Sarmizegetusa Regia probează existenţa unei puternice clase sacerdotale.

De amintit este şi faptul că, urmare a contactele cu lumea coloniilor greceşti, a fost adoptat modelul elenistic pentru fortificaţiile din Munţii Orăştiei. ”Inspirată din construcţiile elenistice analoge, tehnica zidului de cetate a fost adaptată de daci la condiţiile specifice ale Munţilor Orăştiei; de aceea specialiştii au denumit acest gen de zid ”murus Dacicus” (zidul dacic)”, aminteşte istoricul Hadrian Daicoviciu în lucrarea sa ”Dacii” (Bucureşti, 1969).

Capacitatea defensivă a sistemului de fortificaţii din Munţii Orăştiei era mărită de turnurile bastioane (Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru, Luncani-Piatra Roşie) sau de platformele de luptă amenajate în spatele zidurilor de incintă (Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru). Scările monumentale cu trepte masive din piatră sunt cunoscute în toate fortificaţiile: Băniţa, Capâlna, Costeşti-Cetăţuie, Luncani-Piatra Roşie, Grădiştea de Munte. Dalajele din piatră, sesizate mai ales în interiorul aşezărilor, aşezate direct pe sol, au dimensiuni impresionante. Astfel, la Sarmizegetusa Regia, drumul către zona sacră are o lărgime de circa 5 metri.

„Cetăţile din Munţii Orăştiei şi, în primul rând, complexul de la Grădiştea Muncelului, precum şi informaţiile surselor scrise atestă avansul cunoscut de geto-daci în secolul I d.Hr.” scrie istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002), referindu-se la progresele înregistrate de societatea geto-dacă, atât în sfera culturii materiale, cât şi a celei spirituale.

„În niciunul dintre ţinuturile Daciei antice nu sunt concentrate atât de multe şi importante monumente ca în Munţii Şureanului. Răsfirate la poalele înălţimilor semeţe, dar mai ales aninate de vârfurile tocite şi de culmile lor prelungi, satele şi fortificaţiile dacilor îl încântă şi-l uimesc pe obişnuitul vizitator şi pe specialist, fie el de la noi, fie din alte părţi ale lumii, prin chibzuita aşezare, prin varietatea, bogăţia şi monumentalitatea lor, toate îngemănate cu frumuseţea veşnic plină de prospeţime şi de linişte benefică a peisajului montan” , scria, în introducerea lucrării ”Cetăţi şi aşezări dacice în Munţii Orăştiei” (Bucureşti, 1988), prof.univ.dr. Ioan Glodariu, cel care a condus, din 1984, şantierul arheologic de la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus