Toate magistralele de cale ferată sunt deschise şi operaţionale, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile, în special pe raza judeţelor din jumătatea de sud a ţării unde şi la această oră se înregistrează temperaturi negative, se arată într-un comunicat de presă al CFR, remis joi AGERPRES.

“În ultimele 24 de ore, peste 700 de angajaţi feroviari, pe tură, au verificat liniile de cale ferată şi componentele infrastructurii, acestea fiind menţinute permanent în stare de funcţionare, în special în jumătatea de sud a ţării, unde s-au înregistrat temperaturi negative de până la -25 de grade Celsius. La această oră, pentru a se asigura continuitate în circulaţia trenurilor se acţionează cu pluguri pentru deszăpezire pe sectoarele Tulcea Oraş – Tulcea Mărfuri, Medgidia – Târguşor Dobrogea, Constanţa – Mangalia, Feteşti – Bărăganu, Feteşti – Ciulniţa – Călăraşi Nord, Slobozia Veche – Urziceni şi Slobozia Veche – Feteşti, iar la intrarea şi ieşirea din toate staţiile de cale ferată personalul feroviar intervine constant pentru curăţarea liniilor şi a componentelor feroviare”, se arată în document.

Conform comunicatului, pe toate cele 8 regionale de cale ferată se menţine permanent legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF), iar personalul de specialitate din regulatoarele de circulaţie acţionează operativ în toate situaţiile în care apar disfuncţionalităţi de natură tehnică la trenurile aflate în circulaţie, astfel încât să reducem perioadele de staţionare, necesare remedierii oricărui deranjament.

“Recomandăm tuturor pasagerilor, ca înainte de plecarea la drum, să solicite telefonic informaţii despre orele de sosire şi de plecare a trenurilor la Gara CFR din localitate, la numărul de telefon 021/ 9521 – informaţii CFR şi să consulte periodic site-ul operatorului naţional de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro, unde sunt anunţate trenurile înscrise în circulaţie sau trenurile anulate”, menţionează sursa citată.

În situaţia în care, din cauza condiţiile meteo nefavorabile, se impun măsuri speciale de circulaţie, personalul CFR va aviza imediat toţi operatorii de transport feroviar, astfel încât aceştia, la rândul lor, să poată anunţa călătorii ce modificări apar în graficul trenurilor programate pentru ziua în curs. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus