În data de 23.02.2018, în jurul orei 01.38, la P.T.F Nadlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieşi din România cetăţeanul român Marinel N., în vârstă de 45 de ani, domiciliat în judeţul Gorj, conducând o autoutilitară care avea o remorcă acoperită cu prelată, ambele înmatriculate în Norvegia.
Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că în partea din față a remorcii acoperite cu prelată erau ascunse, printre bagaje, cinci persoane, doi bărbaţi, două femei și un minor.
Din primele verificări s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni (două femei,un bărbat și un minor) şi un bărbat iranian, cu vârste cuprinse între 9 şi 45 de ani. Toţi au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului român, pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Ultimele comentarii