Decizia a fost luată astăzi

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunţat, luni, că a dispus încetarea împuternicirii în funcţie a inspectorului general al Jandarmeriei Române, Ionuţ Sindile, urmând ca instituţia să fie condusă de inspectorul şef al Jandarmeriei Dolj, Constantin Florea.

Noul șef al Jandarmeriei, Constantin Florea, în vârstă de 53 de ani, este actualmente inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi „Mihai Bravul” din Craiova. Între 2005 și 2009, el a fost comandant adjunct al Grupării de Jandarmi Mobile „Frații Buzeşti” Craiova, iar înainte de asta a deținut funcția de adjunct al comandantului şi Şef de stat major al Comandamentului de Jandarmi Județean Dolj.

Constantin Florea a absolvit Colegiul Național de Apărare, dar și Colegiul Național de Informații din cadrul Academiei Naționale de informații „Mihai Viteazul” Bucureşti.

Pe 21 septembrie 2018, Cătălin Ionuț Sindile a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participație improprie la purtare abuzivă de către procurori în dosarul violențelor de la protestul din 10 august 2018 din Piața Victoriei, alături de Sebastian Cucoș, fostul șef al Jandarmeriei, dar și alături de cel care este și actualmente șeful Jandarmeriei Bucureşti, maiorul Laurenţiu Cazan, precum și alături de comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din Ministerul Afacerilor Interne.

Cătălin Ionuț Sindile a fost împuternicit în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române pe 15 august 2018, imediat după scandalul iscat de violențele de la mitingul din 10 august, produs în timp ce la conducerea Jandarmeriei se afla Sebastian Cucoș.

Sursa: editie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus