Simina Tănăsescu a fost propusă, luni, de președintele Klaus Iohannis pentru funcția de judecător la Curtea Cpnstituțională, pentru un mandat de 9 ani, începând cu cata de 9 iunie, 2019.

Simina Tănăsescu este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din Bucureşti (1991) şi a obţinut titlul de doctor al Universității „Aix-Marseille III”, Franţa (1997). Este profesor de drept constituţional şi drept european în cadrul Universităţii din Bucureşti şi a fost profesor invitat la universităţi din Europa şi America Latină.

Simina Tănăsescu a activat  în cadrul Departamentului de Drept Public la Universitatea din București.

Simina Tănăsescu a fost numită  consilier prezidențial la Departamentul Reformă Instituțională și Constituțională, la 14 ianuarie, 2015, însă a fost nevoită să demisioneze pe 20 inunie, 2018, în urma uniui scandal declanșat de o întâlnire cu judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu.

Simina Tănăsescu a fost acuzată atunci că a încercat să facă presiuni asupra judecătorului CCR, Petre Lăzăroiu, căruia i-ar fi  spus că trebuie să vorbească  despre revocarea acestuia de la CCR, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Președinție. Administrația Prezidențială a reacționat, după ce DC News a informat în exclusivitate despre această întâlnire,  că în discuția pe care Simina Tănăsescu a avut-o cu judecătorul CCR, nu a reprezentat Administrația Prezidențială.

“În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra unui judecător al Curții Constituționale, ca urmare a unei discuții purtate de doamna Elena-Simina Tănăsescu cu domnul Petre Lăzăroiu. Administrația Prezidențială reiterează că nu au existat niciun fel de presiuni și sunt complet neadevărate acuzațiile aduse în acest sens.

Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale, pentru a nu prejudicia instituția Președintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., Președintelui Klaus Iohannis demisia din funcția de consilier prezidențial”, transmitea  Administrație Prezidențială anul trecut.

sursa: dcnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus