Reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara susţin că aprobarea contractării unui credit este necesară pentru finalizarea Proiectului ,,Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Hunedoara”.

„Ţinând seama că în perioada cuprinsă între semnarea contractului de finanţare şi data curentă, Consiliului Judeţean Hunedoara a semnat şi alte contracte de finanţare şi pentru a exista posibilitatea finalizării altor obiective de investiţie aflate în acest moment în curs de execuţie s-a considerat necesară şi oportună accesarea unui credit în valoare de 10.000.000 lei”, se arată în Nota de fundamentare a hotărârii aprobate luni.

Practic, împrumutul va fi achitat dintr-un fond special care se va constitui la nivelul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare şi în care va ajunge o parte din sumele achitate de hunedoreni pentru serviciile de colectare şi depozitare a deşeurilor.

„Din preţul pe care îl plăteşte fiecare hunedorean pentru colectarea şi depozitarea deşeurilor menajere, o sumă care se constituie la 53 lei pe tonă ajunge într-un cont din care ne vom asigura finanţarea pentru închiderea (peste 7 ani) deponeului pe care îl construim acum. De acolo vom lua banii pentru construcţia unui nou deponeu conform şi, potrivit aplicaţiei, avem posibilitatea să ne plătim costurile de cofinanţare. O cotă de 5,5% rămâne neacoperită pe care suntem obligaţi să o punem la dispoziţie, nu ne costă nimic din buget, dar fiecare hunedorean va plăti pentru acest fond din care va fi achitat creditul”, Adrian David, preşedintele CJ Hunedoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus