Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de marţi, să respingă iniţiativa legislativă privind obligativitatea televiziunilor şi radiourilor de a transmite în fiecare dimineaţă imnul României.

Potrivit unui proiect legislativ de modificare a Legii audiovizualului, care îi are ca iniţiatori pe deputaţii Mihai-Bogdan Diaconu şi Răzvan Tănase, “toţi furnizorii de servicii media audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României au obligaţia să difuzeze în fiecare zi de la ora 7.00 Imnul Naţional al României, varianta integrală”.

Totodată, conform iniţiatorilor propunerii legislative, aceasta “are ca scop întărirea sentimentului naţional şi al respectului faţă de însemnele naţionale într-un moment în care acestea sunt fie lăsate uitării şi neglijate, fie chiar îndepărtate din conştiinţa publică”. Proiectul nu prevede însă sancţiuni.

CNA a analizat, marţi, acest proiect legislativ şi a decis să îl avizeze negativ. Decizia a fost luată în unanimitate de membrii CNA prezenţi la şedinţă (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu).

Imnul naţional este difuzat în prezent atât de Televiziunea Română, cât şi de Radioul Public, prin voinţa echipelor editoriale ale celor două societăţi publice de media, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa CNA de marţi.

Mediafax.ro

Un răspuns

  1. la ce mai trebuie imnul Romaniei dimineata ! Adica : Desteaptate Romane ! Tare rau de tot ! Pai Romania nu mai e a Romanilor ! Aici in Canada se canta imnul Canadei in fiecare dimineata, e normal asa !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus