Atenţionarea emisă de INHGA durează până la marţi după-masă, cu un maxim de intensitate până luni, la miezul nopţii.

Data: 07.03.2016 ora 14:00 – 08.03.2016 ora 16:00

Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, se actualizează Atenţionarea Hidrologică nr. 11 din 06.03.2016, după cum urmează:

COD GALBEN

Pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş superior şi afluenţii săi, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, afluenţii Mureşului din judeţele Hunedoara şi Alba.

Fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 07.03.2016 ora 20:00 – 07.03.2016 ora 24:00 pe unele râuri mici din judeţele Caraş Severin, Gorj şi Hunedoara.

Se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă. În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus