Codul Muncii ar putea să fie modificat semnificativ, după ce o iniţiativă legislativă cetăţenească propusă de Blocul Naţional Sindical a trecut recent cu succes de verificările Curţii Constituţionale.

Conform expunerii de motive a iniţiativei legislative, prin prevederile propuse se va asigura un echilibru în relaţia dintre salariaţi şi angajatori şi se vor flexibiliza relaţiile de muncă, scrie avocatnet.ro.

Proiectul de lege introduce obligaţia angajatorului de a comunica în scris salariatului orice propunere de modificare a contractului individual de muncă (CIM).

Apoi, în cel mult zece zile, salariatul va trebui să ofere, tot în scris, un răspuns. Dacă acesta va fi de acord, actul adiţional la contract se va încheia în termen de 15 zile.

Deşi, în prezent, angajaţii cu normă întreagă şi cei cu fracţiune de normă au dreptul anual la acelaşi număr de zile de concediu de odihnă (adică cel puţin 20 de zile lucrătoare pe an), acest lucru ar putea fi schimbat.

Mai exact, în propunerea de act normativ este specificat că, în cazul salariaţilor cu normă parţială, concediul de odihnă va fi acordat proporţional cu timpul efectiv lucrat. Totuşi, se prevede că părţile vor putea stabili, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, o durată mai mare.

Codul muncii stabileşte că durata maximă a timpului de muncă nu trebuie să depăşească 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.

“Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioada de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână”, se arată în actul normativ citat.

digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus