Gânduri bune și Flori pentru Suflet pentru persoanele vârstnice

 din județul Hunedoara

 

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice (1 octombrie), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, în calitate de partener al  Asociației Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României, participă la cea de-a 7-a ediție a Campaniei naționale de voluntariat „Flori pentru Suflet”. Campania este o modalitate de a promova alături de parteneri, colaboratori și voluntari, mesajul unei bătrâneți mai frumoase pentru vârstnicii din România.

În cadrul campaniei, în data de 1 octombrie, angajați ai DGASPC Hunedoara vor oferi 150 de flori și felicitări persoanelor vârstnice întâlnite pe stradă pe raza municipiului Deva și persoanelor vârstnice aflate în Căminul pentru Persoane Vârstnice Pui, Centrul de Îngrijire și Asistență Brănișca și Centrul de Îngrijire și Asistență Brad.

În cadrul centrelor rezidențiale pentru persoane adulte subordonate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, cele 110 persoane cu vârsta peste 65 de ani, alături de toți ceilalți beneficiari, vor participa la audiții muzicale, programe artistice și mese festive, marcând astfel Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Beneficiarii Căminului pentru Persoane Vârstnice Pui se vor bucura și de un spectacol artistic susținut de către tineri din Centrele de Îngrijire și Asistență Păclișa. DGASPC Hunedoara se preocupă în permanență pentru creșterea calității vieții persoanelor în vârstă și a tuturor beneficiarilor, pentru respectarea drepturilor acestora. Prin serviciile oferite, personalul instituției își aduce contribuția la menținerea stării de sănătate a beneficiarilor, a îngrijirii și supravegherii permanente, a recuperării acestora.

La nivel național, în perioada 27 septembrie – 7 octombrie, peste 60 de ONG-uri din toată țara, instituții publice, instituții de învățământ, companii sau voluntari vor susține mesajul unei bătrâneți demne pentru vârstnicii din România prin oferirea de flori și gânduri bune seniorilor.

De altfel, oricine se poate alătura campaniei, alături de familie, prieteni sau colegi, dăruind câteva flori în comunitatea lor. Detalii se găsesc pe www.niciodatasingur.ro/floripentrusuflet.

Campania este organizată la nivel internațional de către Federația Internațională les petits frères des Pauvres în țări precum Franța, Spania, Ungaria, Elveția, Germania, Polonia, Mexic, Canada sau Statele Unite ale Americii. Mesajul global al campaniei este întărirea relațiilor între generații pentru a oferi bătrâneți frumoase și lipsite de griji, prin mobilizarea de voluntari în sprijinul vârstnicilor.

Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, asociație înființată de Fundația Principesa Margareta a României și Les petits frères de Pauvres (Franța) dorește să dezvolte și să extindă la nivel național activitățile în sprijinul vârstnicilor singuri, preluând modelul de intervenție al partenerului francez, organizație cu o experiență de peste 70 ani în combaterea izolării și sărăciei în rândul vârstnicilor. Prin campaniile și acțiunile sale, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor este alături de peste 850 de vârstnici singuri. Oricine poate susține cauza donând 2 euro/lună, dacă trimite un SMS la numărul 8844. Mai multe detalii se găsesc pe www.niciodatasingur.ro.

DIRECTOR GENERAL

GEANINA MARINA IANC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus