Astăzi a avut loc la Instituția Prefectului – Județul Hunedoara o întâlnire de lucru a prefectului județului, Călin Petru Marian, cu reprezentanți ai Uniunii Județene C.N.S.R.L FRĂȚIA și ai Federației „SANITAS”, care face parte din Confederația Sindicală.
La discuții au participat: Marcel Ioan Ghibu – președinte interimar al C.N.S.R.L. FRĂȚIA-Hunedoara, Lucia Vintilă – președinte Federația „SANITAS” – Hunedoara, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate-Adrian David, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică-Sebastian Mezei și Adrian Bozdog- director al Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Reprezentanții salariaților din Sănătate și Asistență socială au prezentat autorităților județene revendicările sindicale, susținute de Federația „SANITAS” care vor fi transmise guvernului și vor fi prezentate la acțiunile sindicale organizate în perioada următoare. Acestea sunt:
1. Aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2007 – legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
2. Stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de bază aflat în plată;
3. Acordarea stimulentului de risc salariaților din asistența socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus