ALDE continuă să lupte împotriva abuzurilor și pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

________________

Comunicat de presă

ALDE continuă să lupte împotriva abuzurilor și pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor

 

Din perspectiva unui moment politic și economic complicat în această perioadă, cu discuții uneori tensionate în societate, ALDE rămâne constant pe linia pe care și-a propus-o: sprijinirea dezvoltării economice și, mai ales, apărarea valorilor democrației și a drepturilor cetățenilor de a beneficia de justiție corectă.

ALDE rămâne, în continuare, partidul cel mai vocal pe direcţia apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, având în vedere abuzurile, excesele de putere care s-au manifestat în ultima vreme.

Pentru această sesiune parlamentară, ALDE a convenit ca în următoarele săptămâni să definitiveze proiectele de lege privind funcţionarea comisiilor parlamentare de anchetă şi legea privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale Unice de Interceptări, care vor fi depuse la Parlament ca iniţiative legislative ale partidului nostru. Este vorba, în fapt, de două proiecte care, alături de legile justiției, vin să contribuie la o normalizare a modului de funcționare a instituțiilor statului.

Nu putem trece cu vederea faptul că majoritatea românilor văd cu îngrijorare că România a cunoscut un regres uriaș în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv față de primii ani de după 1990, când o serie de instituții de forță nu se reformaseră încă. Pe zi ce trece, vedem din ce în ce mai multe piese ale unui puzzle imens care ne oferă o imagine îngrijorătoare a României de astăzi: un stat în care abuzurile sunt la ordinea zilei.

În consecință, sunt mari semne de întrebare, din ce în ce mai numeroase, cu privire la statul de drept în România.

Și, pentru a lămuri încă un aspect: pe ce ne bazăm atunci când spunem că statul paralel există? Pe faptul că principiile care stau la baza unui stat de drept sunt sub asediul unor oameni corupți de putere care vor să aibă controlul total al butoanelor, care nu mai au respect față de instituțiile statului și democrație.

Sunt certitudini și semne de întrebare legate de încercarea de influențare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din 2009, atunci când șefi ai instituțiilor de forță stăteau la masă cu oameni politici, sau de abuzuri ale statului paralel împotriva oamenilor politici, în încercarea de a influența momente electorale cheie. Un astfel de moment a fost în 2014, atunci când a existat un mandat de supraveghere pe numele mai multor politicieni, printre care și președintele ALDE.

Fără a mai intra în detaliile numeroase ale acestor abuzuri, ALDE transmite cetățenilor că avem convingerea că adevărul nu poate fi negat la nesfârșit. Sperăm ca prin denunțarea acestor fapte să ducem la demascarea manipulării la care sunt supuși cei care aparțin unei minorități și care aleg să iasă în stradă pentru a proteja, fără voie, sistemul paralel.

ALDE România, ca partid liberal, a purtat în ultimii ani o bătălie continuă cu statul paralel, împotriva abuzurilor și pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Am făcut-o cu arme democratice care stau la dispoziția noastră: dezbaterea și votarea unor legi care să împiedice abuzurile; sau organizarea unor dezbateri cu reprezentanții magistraților.

 

08.02.2018

Președinte Filiala Teritorială ALDE Hunedoara,

Mircea Ioan MOLOȚ

_____

TRIMITE-NE COMUNICATUL TĂU pe adresa de e-mail hunedoaralibera@gmail.com

HUNEDOARA LIBERĂ nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

HUNEDOARA LIBERĂ  nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

HUNEDOARA LIBERĂ îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

3 răspunsuri

  1. Romania e o colonie si pentru a fi tinuta in mina trebuie distrusa clasa politica si capitalul autohton cu ajutorul institutiilor create de oculta mondiala ( seviciile+dna+guvenatorul)

  2. Moloatze! Pune si tu “declaratia ta de avere”. Noi o sa citim,o sa ne crucim si o sa ne intrebam cum dracu ai reusit sa stringi asa de multi “cocoi” din salarul de bugetar.
    Moloatze! Eu toata viata am avut salar mai mare ca al tau si nu am nici 10 % din cit ai tu.
    Mare dreptate a avut Octavian Goga acum 100 de ani cind a caracterizat Clasa Politica Romaneasca.

  3. Ce tupeu are Molot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus