Programele Ministerului Educației - învățământul dual, noi prevederi pentru intership, ”Școala pentru toți”

Pentru anul școlar 2017-2018 au fost adoptate o serie de măsuri care au venit în sprijinul procesului educațional. Astfel, au fost înființate 106 clase de învăţământ dual; au fost finalizate 46 de grădiniţe și 24 de școli; au fost introduse disciplinele ”educație tehnologică” și ”educație economică” în noile programe școlare; în cadrul programului ”Școala pentru toți” au fost acceptate spre finanțare 62 de proiecte în valoare totală de 82 de milioane de euro; în alte 100 de școli s-a extins programul ”Masă caldă”, incluzând și programe de tip ”Afterschool”; a crescut de 2,5 ori a fondul de burse pentru studenţi, de la 83 lei/lună la 201 lei/lună.

De asemenea, a fost reglementată ucenicia și stagiatura prin plata a 1.125 lei/lună/ucenic, pe o perioadă de până la 3 ani, precum și plata a 1.350 lei/lună/stagiar, pe o perioadă de 6 luni. Adoptarea legii intership-ului a venit și ea în sprijinul tinerilor. Potrivit acestei legi, tinerii de cel puțin 16 ani vor putea lucra pentru firme sau entități publice în baza unor contracte de stagiu de practică și vor avea dreptul la o indemnizație lunară de cel puțin jumătate din valoarea salariului minim brut.

Și în județul Hunedoara, s-au făcut pași în privința corelării între școlile profesionale și cererea agenților economici, mai ales în contextul în care Romania este pe locul al treilea, în regiune, după dificultatea de a găsi forță calificată de muncă.

Învățământul profesional și tehnic hunedorean, funcționează pe trei paliere, respectiv: învățământul tehnologic liceal, învățământul profesional (învățământul profesional și  învățământul dual) și învățământul postliceal, cu un total de 21 de licee cu profil tehnologic.

În cele 21 de licee învață o meserie 10.245 elevi și sunt acoperite 17 domenii de pregătire de bază din cele 18 existente în nomenclatorul calificărilor profesionale, pentru nu mai puțin de 60 calificări profesionale.

Elevi înscriși în învățământul profesional, în nu mai puțin de 18 licee cu învățământ cu profil tehnologic, beneficiază de bursă profesională lunară în valoare de 200 de lei, iar după finalizarea studiilor pot obține certificate de calificare profesională recunoscute în Europa.

Este foarte important ca elevii noștri să aibă parte de îndrumare de calitate și, la finalizarea cursurilor, de un loc de muncă stabil și bine plătit. Și, dincolo de orice, nu trebuie să uităm că educația fără implicare rămâne o simplă linie de asamblare.

Natalia-Elena Intotero,

Deputat PSD de Hunedoara

Un răspuns

  1. glupeni@yahoo.com' Sorina Dupont spune:

    Brava, Intotero ș Toma pentru susținerea acordată lui Cătălin Rădulescu pentru maltratarea justiției.

Lasă un răspuns către Sorina Dupont Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus