Klaus Iohannis, alături de românii din Diaspora. Ce le-a transmis acestora

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii şi simpatizanţii PNL din Diaspora, că se află într-un ”război” cu PSD, conflict generat de ”atacul” PSD asupra românilor.

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o întâlnire cu reprezentanții și simpatizanții PNL din Diaspora, la sediul Partidului Popular European din Bruxelles.

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat Partidul Social Democrat despre care a spus că a atacat justiţia, economia, marile sisteme publice. ”Suntem într-un război cu PSD”, a spus șeful statului, explicând cum s-a ajuns în aceeași situație. ”În 2016 am avut alegeri parlamentare, pe care noi le-am pierdut rușinos, iar PSD le-a câștigat cu un scor extraordinar”, a reamintit Klaus Iohannis. ”Le-au promis românilor că va curge lapte și miere”, a punctat șeful statului. El a recunoscut că, în 2016, liberalii nu au făcut nicio contraofertă.

Odată ce social-democrații au preluat guvernarea au uitat de programul pentru care oamenii i-au votat și au început asaltul asupra justiției. ”Pesediștii au ajuns la putere și nu că s-au străduit să curgă lapte și miere, au început să pună în practică programul lor real. Un program de demontare a statului de drept în România, de demontarea a sistemelor publice mari, prin înșurubarea pilelor, cunoștințelor și a tuturor neamurilor în poziții de frunte”, a afirmat șeful statului.

Iohannis a ținut partea românilor

În cele din urmă, guvernarea PSD a declanșat ”un atac asupra românilor”. ”A culminat cu un atac fizic asupra românilor din acel 10 august de tristă amintire”, a punctat președintele României. ” A fost un război urban al PSD împotriva românilor, mai ales împotriva românilor din Diaspora, fiindcă foarte mulți atunci au venit din Diaspora să protesteze împotriva PSD. Au fost primiți cu bâte, gaze lacrimogene și acei jandarmi echipați de război urban”, a fost modul în care șeful statului a carcaterizat evenimentele din 10 august. 

Cineva trebuia să țină partea românilor”, a spus Iohannis, adăugând că el personal  a luat partea românilor, alături de PNL și de ”încă câțiva din Opoziție”. ”Noi am luat partea românilor și ne-am declarat clar, pe față, anti-PSD. De acolo vine războiul nostru împotriva PSD. Nu este un război doctrinar, atenție, faceți vă rog diferența. Este un război între o forță politică care a luat puterea prin alegeri și a deturnat-o și noi, ceilalți, Președintele și Opoziția, care luăm partea românilor”, a punctat șeful statului. 

Câștigarea alegerilor

Klaus Iohannis a spus că speră să câștige, împreună cu PNL, următoarea bătălii electorale, fiindcă ”o națiune nu poate să fie la nesfârșit în război cu sine.” Noi ne-am angajat, eu împreună cu liberalii care mă susțin în această campanie, să mergem mai departe. Am început și am câștigat până acum trei bătălii: europarlamentarele, referendumul și recent, cu mare bucurie, contrar tuturor așteptărilor, moțiunea de cenzură. Urmează prezidențialele, urmează localele și urmează parlamentarele”, a declarat șeful statului.  

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu are ”deloc de gând să o lase moale cu campania”, deoarece singura metodă de a rata nişte alegeri este să crezi că le-ai câştigat înainte de scrutinul propriu-zis.

Klaus Iohannis a spus că vrea să câștige alegerile prezidențiale, locale și parlamentare, alături de PNL. ”Trebuie să mergem împreună mai departe fiindcă doar așa avem șanse împotriva colosului PSD, că încă este un colos PSD-ul, să nu ne facem iluzii. Și doar așa putem să facem de fapt ceea ce așteaptă românii de la noi, să refacem România așa cum ne-o dorim. Să ajungem la ceea ce am numit reconstrucția statului. Avem de câștigat prezidențiale, locale și parlamentare”, a spus Klaus Iohannis. ”Nu subevaluați competitorii electorali. Despre PSD am vorbit, sunt și alții care au impresia că li se cuvine o felie semnificativă, mai ales din votul Diasporei”, a fost mesajul lui Klaus Iohannis. 

Speranță pentru românii din Diaspora

Șeful statului a combătut ideea că toate partidele au aceleași puncte negative. ”Cunoașteți acel slogan mizerabil <<PNL și PSD – aceeași mizerie>>, este un slogan creat de PSD. Nu pentru a ridica PSD, ci pentru a coborî PNL la nivelul lor mizerabil. Or așa ceva nu putem și așa ceva nu pot să accept. Așadar, redați românilor speranța, aș putea spune chiar credința în patria lor, în România. Și poate, dacă totul merge bine și câștigăm și începem să guvernăm pentru români, nu împotriva românilor ca PSD, să începem să facem din România acea țară în care voi, din Diaspora, nu doar visați să vă întoarceți odată, cine știe când, ci chiar să începeți să vă faceți planuri concrete de întoarcere în țară. Și dacă nu o faceți voi, încurajați-i pe alții să o facă”, a declarat șeful statului.

Eu sunt foarte realist, știu că mulți dintre voi v-ați făcut un rost acolo unde stați, în Bruxelles, în Germania, în Anglia, în Italia, în Spania, în America, în Canada, de unde veniți. Dar sunt convins că nu toți românii sunt fericiți că stau afară. Mulți dintre ei chiar își doresc să revină și pe ei să nu îi descurajați, ci să-i încurajați, fiindcă o Românie fără români nu se poate construi. Dacă toată lumea pleacă afară, atunci cine rămâne? Știți foarte bine: pesediștii. Or asta nu cred că poate să își dorească un român de bună-credință”, a mai spus șeful statului. 

 
Departamentul de comunicare al organizației județene PNL Hunedoara

 

Un răspuns

  1. De ce nu îl (mai) votez pe “Maus” Werner Iohannis:
    – Pentru că nu crede în legi, crede în sisteme
    – Pentru că nu pune preţ pe oameni şi meserii, preferă doar slugi, cărători de paltoane
    – Pentru că n-are respect faţă de Constituţia României, deşi a jurat pe Biblie
    – Pentru că nici nu ştie şi nici nu-l interesează nimic decât ce este “al lui”
    – Pentru că nu respectă actul de Justiţie decât dacă-i lui personal favorabil
    – Pentru că nu e preşedinte, este vătaf, prin excelenţă –boier, stăpân de sclavi
    – Pentru că miercurea el joacă golf
    – Pentru că are un anturaj sulfuros care oricând poate fi băgat legal în beci
    – Pentru că nici luni şi nici vineri el nu munceşte
    – Pentru că se piteşte când fuge mereu în vacanţe leisure pe banii oamenilor
    – Pentru că este încântat de spaţiile mari, io-s pe spaţiile mici
    – Pentru că n-are nici cel mai mic respect faţă de orice este bun sau act public, la el totul e mai pe secret, subteran, pe sub masă, aşa
    – Pentru că n-a muncit niciodată în privat, ci a zăcut exclusiv la stat, nu ştie ce e aia munca, talentul sau meşteşugul, neavând niciun respect faţă de ele
    – Pentru că blochează de 20 de ani un post de dascăl al unor copii “pentru el”
    – Pentru că nu-şi poate justifica de 5 ani nici averea şi nici casele
    – Pentru că preocupările tinereţii şi retrocedările rămân un mister
    – Pentru că este arogant, suficient, închis, secretos, fixist, sfidător, ranchiunos, vanitos, puturos, laş, oportunist, cinic, încăpâţânat în prostie, gol, lipsit de substanţă, pe defecte de personaj mic
    – Pentru că n-are ceva fundamental pozitiv şi nici sclipire, imaginţie, umor
    – Pentru că e static şi are exageratul simţământ al misecuvinismului
    – Pentru că nu ştie ce-i aia viziune de ţară, perspectivă şi nici nu-l interesează pentru că nu pricepe
    – Pentru că nu crede în performanţă, valori adevărate şi nici în fair play
    – Pentru că are o mentalitate de Old Germany, captivă vremurilor apuse
    – Pentru că “întâlniri secrete cu evreii” mi-a probat ceva înfiorător
    – Pentru că “a trebuit să moară oameni”…
    – Pentru că este de departe cel mai slab preşedinte pe care l-a avut România după prăbuşirea comunismului
    – Pentru că nici nu are nici capacitatea şi nici inteligenţa să înveţe ceva
    – Pentru că nu atrage nimic smart în jurul lui, nu clădeşte şi ridică nimic trainic
    – Pentru că n-a făcut nimic timp de 5 ani în România
    – Pentru că n-o să facă nimic nici în următorii 5 ani
    – Pentru că în politica externă, la fel ca-n restul domeniilor, este zero barat
    – Pentru că nici măcar nu cunoaşte atribuţiile lui constituţionale şi nici nu-l interesează
    – Pentru că “priveşte cu atenţie şi îngrijorare” copy paste este pentru cretinii lui de pe net
    – Pentru că nu ştie să vorbească corect româneşte şi nici nu vrea
    – Pentru că este singurul preşedinte de neurmărit atunci când grăieşte, la 60 de ani nici cuvintele nu vrea să le accentueze corect
    – Pentru că este defazat şi sfidează cu tupeu realităţile şi evidenţa
    – Pentru că mestecă sloganuri, furaj şi marote goale, oricând şi de orice fel, când vrea, cum vrea şi când îi pică lui bine
    – Pentru că discriminează constant pe nedrept oameni şi categorii profesionale
    – Pentru că n-are crezuri, valori şi nici principii sănătoase democratice
    – Pentru că este în sine transpartinic, premier USL-PSD, PNL şi #rezist
    – Pentru că adoră zorzoanele, onorurile, privilegiile şi luxul de orice fel şi la orice oră
    – Pentru că îl plac lucrurile fără substanţă, imaginea şi pozele de orice fel
    – Pentru că e singurul preşedinte al României disperat în fiecare an să se ducă la ONU ca să facă o fotografie la kilogram, să mănânce sau să dea pe el, să stea în Mandarin şi să facă shopping
    – Pentru că este singurul preşedinte pe relax, care nu te ia niciodată prin surprindere şi la care eşti sigur că n-are niciodată nimic important în program
    – Pentru că este obsedat de butonul de la haină, neştiind să se îmbrace ca un preşedinte al României nici acum
    – Pentru că prima doamnă a ţării şi cuplul Iohannis nu mai vreau să mă facă de râs tot timpul în fiecare deplasare externă
    – Pentru că pe mandatul lui, România chiar n-a mai contat pentru nimeni şi nicăieri pe glob
    – Pentru că ultima oară a venit de la “stpânire” încântat c-o şapcă “pentru el”, atunci când putea să vină cu “fără vize” pentru oameni
    – Pentru că e genul de om care trece degeaba prin viaţă, nu lasă nimic în urmă, nu face istorie de niciun fel
    – Pentru că sunt bărbaţi de stat doar cei care se ridică deasupra vremurilor şi lasă ceva în urmă

    Pentru că nu poate la nesfârşit să-mi insulte inteligenţa. Pentru că (dacă aş putea) mi-aş lua votul din 2014 înapoi. Pentru că dacă faci de 2 ori aceeaşi greşeală se numeşte că eşti idiot. Pentru că l-am numit Maus ca să fac mişto de cât şi cum am greşit. Pentru că la 41 de ani şi la 30 de ani de la Revoluţie, ca cetăţean merit ceva mult mai bun. Ceva de votat- nu “de nevotat/imposibil de votat prin excelenţă”. Pentru că votul meu este preţios şi acum el depinde de al meu vot. Pentru că alegerile-s un transfer de încredere şi-n demo-craţie, puterea e la cetăţean, nicidecum la el. Pentru că e pe opţiune liberă şi asumată. Pentru că pot. Dacă aveţi ce, de ce şi pentru ce să-l votaţi, votaţi-l voi. Io nu-l mai votez. Niciodată. Pentru că it’s nothing more dangerous than an honest man.(Sorina)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus