“Un nou eșec lamentabil al administrației PSD. Bobora și ai lui transformă județul Hunedoara în groapa de gunoi a României”

COMUNICAT DE PRESĂ

Cunoscând că dincolo de vorbele mieroase ale pesediștilor nu stau fapte, ci doar interese, nu ne surprinde faptul că, zi după zi, eșecurile sunt cele care țin agenda Consiliului județean Hunedoara. Moștenitorul la tron al lui Laurențiu Nistor, Mircea – Flaviu Bobora, se dovedește incapabil să gestioneze complexa problematică a acestui județ. Sens în care, din capul locului, facem un apel la responsabilitate și solicităm președintelui CJ Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora, să demisioneze înainte ca nefastele consecințe ale incapacității sale să afecteze și mai grav populația județului Hunedoara!

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a dispus anularea rezultatului procedurii prin care Supercom SA, administrată de către un fost senator PSD, a fost desemnată de către CJ Hunedoara, pentru o perioadă determinată, ca titular al contractului de „Servicii de operare și administrare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bârcea Mare, județul Hunedoara”.

Partidul Național Liberal și-a făcut datoria față de acest județ. Prin proiect, am atras circa 56 de milioane de euro pentru construcția deponeului și pentru închiderea a nouă gropi neconforme cu normele Uniunii Europene, vechile gropi de la marginea orașelor. Ne-am asumat colectarea selectivă și umplerea gropii în 8 ani de la recepția lucrărilor. Din redevența adunată (operatorul plătește 53 lei/tonă către CJ Hunedoara) trebuie să construim celula 2 a deponeului (de trei ori mai mare ca prima, care a costat aproximativ 21 de milioane de euro), pe care să o umplem în 20 de ani.

Pentru că actuala conducere a județului este incapabilă să gestioneze situația, instituții naționale și europene care monitorizează derularea proiectului pot și vor aplica importante sancțiuni!

Acum, când PSD se pregătește să sărbătorească un an de la preluarea conducerii CJ Hunedoara, situația colectării selective nu este doar urât mirositoare, ci realmente explozivă.

Licitația pentru desemnarea unui operator este blocată de contestații împotriva Caietului de sarcini, deci nici măcar nu s-a ajuns la momentul depunerii de oferte. Instituția Prefectului a declarat „o potențială stare de urgență”, iar CJ Hunedoara a demarat procedura de atribuire directă, desemnând ca operator temporar o firmă din București, patronată de un fost senator PSD.

La circa o lună după ce Supercom SA a început exploatarea deponeului, a stației de tratare mecano-biologică și a stației de sortare de la Bârcea Mare, după ce a încheiat contracte de servicii cu aproape toate primăriile din județ, iată că procedura organizată de către CJ Hunedoara a fost anulată de către CNSC!

Această incapacitate a CJ Hunedoara duce la blocarea efectivă a depunerii deșeurilor la Bârcea Mare și la o criză fără precedent. A trebuit să aflăm din media despre această gravă situație pentru că actuala conducere a CJ Hunedoara a tăcut mâlc, semn că vrea să țină batista pe țambal.

Riscurile la care Mircea – Flaviu Bobora și ai lui supun județul Hunedoara sunt incomensurabile. Pe lângă un județ inundat de gunoaie, dacă procedura de desemnare a Supercom SA este ilegală, este foarte posibil ca toate actele și operațiunile subsecvente procedurii anulate de către CNSC să fie la fel de ilegale.

Dincolo de scăderea încrederii populației în instituția Consiliului Județean din motive de incapacitate managerială, ceea ce nu mai surprinde pe nimeni în actualul context politic, riscăm importante corecții financiare din partea Uniunii Europene pentru nerespectarea graficului de derulare a proiectului. Asta fără a aduce în discuție varianta ca deponeul să fie compromis, deoarece el nu va putea fi predat în starea de “curat”, nou”, viitorului operator, așa cum se specifică în Caietul de sarcini.

Solicităm președintelui CJ Hunedoara, Mircea – Flaviu Bobora, să demisioneze înainte ca nefastele consecințe ale incapacității sale să afecteze și mai grav populația județului Hunedoara!

Preşedinte PNL Hunedoara,

Lucian Heiuş

_____

TRIMITE-NE COMUNICATUL TĂU pe adresa de mail hunedoaralibera@gmail.com

HUNEDOARA LIBERĂ nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

HUNEDOARA LIBERĂ  nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

HUNEDOARA LIBERĂ îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Un răspuns

  1. Pingback: PNL cere DEMISIA președintelui CJ, Mircea Bobora - Hunedoara Libera

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus