Femeie prinsă de poliţiştii locali după ce a înşelat o vânzătoare prin metoda „şmen”!

COMUNICAT DE PRESĂ

Femeie prinsă de poliţiştii locali după ce a înşelat o vânzătoare prin metoda „şmen”!

O femeie în vârstă de 39 de ani, care a înşelat o vânzătoare prin metoda „şmen”, a fost prinsă de poliţiştii locali, joi, 31 august 2017, în zona Pieţei Centrale din municipiul Deva.

Joi, 31 august 2017, în jurul orei 15.00, o patrulă auto a Poliţiei Locale Deva a intervenit în aplanarea unui conflict în desfăşurare, în care erau implicate două persoane.

După legitimarea celor doi, poliţiştii au constatat că S.M. (39 de ani), domiciliată în localitatea Spini din comuna Turdaş, a înşelat prin metoda „şmen” o vânzătoare de la o simigerie situată lângă Piaţa Centrală din Deva. Ca urmare, femeia a fost condusă la sediul Poliţiei Locale Deva, unde i-a fost stabilită identitatea, iar ulterior, aceasta a fost predată Poliţiei Municipiului Deva – Biroul Investigaţii Criminale, pentru continuarea cercetărilor şi competentă soluţionare.

Metoda „şmen” se bazează pe neatenţia vânzătorilor şi implică schimbarea unei sume mai mari de bani în diferite magazine, în schimbul unui produs. În momentul în care primeşte restul, escrocul sustrage o parte din bani şi îi ascunde. Apoi, brusc, se răzgândeşte, renunţă la produsul comandat şi îşi cere banii înapoi.

Teodor Bălan,

purtător de cuvânt Poliţia Locală Deva

_____

TRIMITE-NE COMUNICATUL TĂU pe adresa de mail hunedoaralibera@gmail.com

HUNEDOARA LIBERĂ nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.

HUNEDOARA LIBERĂ  nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.

HUNEDOARA LIBERĂ îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus