Ziua Internaţională a Bolii Parkinson – 11 aprilie 2018

Schimbarea atitudinilor;

Descoperirea de noi tratamente;

Alăturăte nouă

 

 

În fiecare an, la 11 aprilie (ziua de naştere a medicului James Parkinson, primul medic care a descris simptomele bolii), se marchează Ziua Mondială a Bolii Parkinson, proclamată din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea în 1992.

Boala Parkinson este o boală degenerativă, caracteristică omului, ce survine în urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală.

Cele trei semne ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea și bradikinezia. Dintre acestea, două sunt esențiale pentru stabilirea diagnosticului. Instabilitatea posturală este al patrulea semn, dar survine tardiv, de obicei după 8 ani de evoluție a bolii.

În 70% din cazuri, gesturile ritmice incontrolabile ale mâinilor, capului sau picioarelor constituie primul simptom și se manifestă în special în repaus și în perioadele de stres. Tremorul este diminuat în timpul mișcărilor și dispare în somn, este accentuat de stres și de oboseală. Tremorul devine mai puțin evident pe masura evoluției bolii.

Rigiditatea se referă la creșterea rezistenței la mobilizarea pasivă a mușchilor și este mai evidentă la mișcările voluntare ale membrului contralateral.

Bradikinezia se referă la lentoarea mișcărilor, dar include și scăderea mișcărilor spontane și scăderea amplitudinii mișcărilor. Bradikinezia este vizibilă prin micrografie (scris de mână mic, ilizibil), hipomimie (diminuarea mișcărilor mimice), clipit rar și hipofonie (voce diminuată).

Instabilitatea posturală se referă la tulburările de echilibru și coordonare. Apariția sa este o etapa importantă în evoluția bolii, deoarece instabilitatea posturală este dificil tratabila și este o sursa comună de invaliditate în stadiile avansate ale bolii.

Demența survine tardiv în evoluția bolii Parkinson și afectează 15% – 30% din pacienți. Memoria recentă este afectată.

Ca afecţiune medicală, aceasta este recunoscută din 1817, odată cu publicarea „Eseu despre paralizia tremurătoare” de Dr. James Parkinson. Boala Parkinson, aşa cum au stabilit în anul 1960 savanţii When Ehringer şi Hornykiewic, este o dezordine a creierului cauzată de distrugerea sau degenerescenţa neuronilor care produc dopamina (substanţa neurostimulatoare, responsabilă cu capacitatea organismului de a-şi controla mişcările), nivelul acesteia din creier scăzând cu circa 20% faţă de valorile normale, principala arie afectată fiind situată profund, în substanţa cerebrală, fiind numită şi „substantia nigra” (substanţa neagră).

Scopul campaniei: Educarea şi conştientizarea societăţii cu privire la boala Parkinson; Îmbunătăţirea posibilităţilor de îngrijire şi tratament pentru cei afectaţi de această boală; Creşterea investiţiilor în cercetarea legată de boala Parkinson.

Sloganul campaniei este “Schimbarea atitudinilor. Descoperirea de noi tratamente. Alăturăte nouă”.

Obiectivele acestei campaniei sunt: sprijinirea persoanelor cu boala Parkinson şi familiile acestora,  in vederea integrării armonioase în societate şi a creşterii gradului de independenţă a acestora, oferirea posibilităţii de a-şi demonstra aptitudinile proprii prin participarea la un sistem constant de activităţi sociale, precum şi conştientizarea opiniei publice cu privire la aptitudinile şi nevoile acestora.

A învăţa – A susţine – A acţiona.

O mai mare informare va reduce stigma asociată cu această boală, va creşte înţelegerea şi sprijinul comunităţii şi va conduce la creşterea calităţii vieţii pentru cei afectaţi de această maladie.

 

CAZURI NOI DE PARKINSON (INREGISTRATE IN JUDEŢUL HUNEDOARA – medici de familie)

 

An Total cazuri

noi înregistrate

15 – 64 ani > 64 ani
2014 211 87 124
2015 307 93 214
2016 487 108 379
2017 422 93 329

 

DSP Hunedoara, prin Compartimentul Evaluare şi Promovare a Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate,  va celebra Campania “Ziua Internaţională a bolii Parkinson”, alături de Asociaţia Antiparkinson România din Deva, in data de 11.04.2018, ora 11:00, când se va amplasa cortul pe zona pietonala din fata sediului Directiei de Sanatate Publica, unde se vor distribui materiale informativ-educative.

Se vor celebra şi Campaniile “Ziua Mondială a Sănătăţii” – 7 aprilie, “Săptămâna Europeană a Vaccinării” 23-29 aprilie şi “Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului” – 2 aprilie.

 

Pentru succesul acestei campanii, contăm pe sprijinul  dumneavoastră!

 

DIRECTOR EXECUTIV,                                    MEDIC ŞEF DEPARTAMENT  SSP,

Ec.Cînda Monica                                                        Dr. Birau Cecilia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus