Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara sunt mulțumiți de modul în care au acționat cele patru firme care gestionează activitatea de întreținere a drumurilor județene. Cu toate acestea, „este loc de mai bine.”

Președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a declarat luni că în județul Hunedoara nu există probeleme cu drumuri județene blocate din cauza ninsorilor.

„Niciodată nu poți să spui că ești pe deplin mulțumit  atâta timp cât noi, ca echipă, am instaurat în Consiliul Județean, ideea de îmbunătățire continuă. Totdeauna e loc de mai bine. Ceea ce vă pot spune e că nu au fost situații care să însemne închidere de drumuri județene. Au existat însă întârzieri de două-trei ore la ceea ce înseamnă răspunsul colaboratorilor noștri care au contracte pe această activitate. Nu pot să vă garantez că lucrurile or să fie perfecte tot timpul, dar încercăm să creăm un mediu în care disconfortul pentru populația județului Hunedoara să fie cât mai mic”, a declarat Mircea Bobora.

Vicepreședintele Daniel Andronache a declarat că marți, la sediul CJ, va avea loc o întâlnire de lucru în care se vor analiza intervențiile pentru deszăpezire.

„Centralizăm astăzi toate datele, cu toate cele patru firme care au contractele de întreținere a drumurilor. Pe analiza GPS, pe toate informațiile pe care le-am adunat în aceste trei zile, vom stabili tot ce trebuie remediat pentru ca, la următoarea ninsoare, să nu mai avem problemele pe care le-am avut”, a declarat Daniel Andronache.

Județul Hunedoara se află până marți inclusiv sub cod portocaliu de ger.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus