În conferința de presă cu iz festiv organizată cu ocazia semnării contractului pentru reabilitarea drumului județean Hunedoara – Călan s-au întâmplat câteva lucruri grave, pe care toți hunedorenii ar trebui să le afle, ca să știe cine sunt și cu ce se ocupă unii șefi de la județ.
Așadar, ca să intrăm cât mai repede în subiect, din partea Consiliului Județean, managerul acestui proiect este Directorul tehnic, doamna Carmen Guran. Cum era și firesc, dumneaei i-au fost adresate cele mai multe întrebări din partea jurnaliștilor.
Spre neplăcuta noastră surpriză, Carmen Guran a avut o prestație care lasă foarte mult de dorit la toate capitolele: profesionalism, integritate morală, respect pentru hunedoreni.

Cu lecțiile nefăcute…

Întrebată de colega noastră Sorina Popa, de la Mesagerul Hunedorean, cum se explică faptul că, dacă tot refacem din bani europeni acest drum (la care nu s-a mai făcut vreo intervenție majoră de zeci de ani), nu s-a proiectat și o pistă pentru biciclete – așa cum se face în toată Europa și, mai important, așa cum scrie negru pe alb în Programul de dezvoltare al județului Hunedoara -, directorul tehnic Carmen Guran a oferit un răspuns care frizează ridicolul: Pentru că drumul are porțiuni în pantă.  Doamnă Guran, râde lumea de dumneavoastră… Ați urmărit Turul Franței? Veți fi surprinsă: bicicletele merg chiar și în pantă!

A urmat un moment care spune multe despre profesionalismul și seriozitatea directorului tehnic al Consiliului Județean, care a dovedit că nu stăpânește Planul de dezvoltare al județului (pe care ar trebui să-l știe și, mai ales, să îl aplice!).

Carmen Guran nu a putut să răspundă la întrebarea simplă a jurnaliștilor: De ce era nevoie de piste de biciclete, conform Programului, la drumul Hunedoara – Călan?

Ce nu spune (sau nu știe) Carmen Guran este că, pe lângă scopurile evidente ale unei piste (cicloturism, relaxare, evenimente sportive), acest drum duce la Castelul Corvinilor (așadar, o pistă de biciclete deschidea o mulțime de oportunități) și, extrem de important, drumul leagă două parcuri industriale (Hunedoara și Călan), așa că respectiva  pistă era gândită în Planul de dezvoltare al județului tocmai pentru a facilita naveta angajaților într-o manieră care să reducă emisiile de CO2, pe modelul țărilor civilizate. Ei bine, Carmen Guran a dovedit că fie nesocotește aceste argumente, fie pur și simplu habar nu are de ele, fapt extrem de grav pentru un funcționar cu pretențiile și salariul dumneaei.

… dar campioană la dispreț față de hunedoreni

Și, pentru că a venit vorba despre salariu, să punctăm un moment de rară sfidare la adresa hunedorenilor. Nervoasă că a fost prinsă în offside cu Planul de dezvoltare, doamna Guran a făcut comentarii batjocoritoare la adresa oamenilor cu venituri modeste, care optează pentru naveta cu bicicleta.

De la înălțimea salariului dumneaei de peste 10.000 de lei pe lună plătit din banii noștri, Carmen Guran și-a permis să-i ia peste picior pe hunedorenii care au avut ghinion în viață:

Carmen Guran (ironic): Da, probabil… Mă îndoiesc că lumea va circula cu bicicleta la servici.

Reporter: Acum, nu toată lumea are un salariu de 10.000 de lei pe lună, ca dumneavoastră, doamna directoare, nu toată lumea ar putea…

Carmen Guran: Acum, asta nu e vina mea, că nu toată lumea are un salariu ca al meu…

Doamnă Guran, ați făcut încă două greșeli impardonabile:

  1. Nu aveți dreptul moral sau legal, în calitate de funcționar al statului, să îi luați peste picior pe oameni. Acest lucru nu se negociază! Aroganța și bătaia de joc față de cetățenii care plătesc taxe și impozite ca să aveți dumneavoastră bugete de salarii, investiții și alte cheltuieli nu sunt trecute în fișa postului de Director tehnic la Consiliul Județen. Ar trebui să vă cereți scuze public, imediat!
  2. Sunteți în totală necunoștință de cauză, doamnă Guran. În toată Europa, care este modelul nostru de dezvoltare, bicicleta nu mai este de mult mijlocul de deplasare al „săracilor” – așa cum, jignitor, pretindeți dumneavoastră. Cu bicicleta merg la job, n-o să vă vină să credeți, corporatiștii și angajații statului (așa, ca dumneavoastră).

CITEȘTE ȘI EPISODUL 2:

Cum îi minte directorul tehnic pe hunedoreni și pe cine vrea să acopere

Concluzii:

  • S-o spunem pe șleau, pistă de biciclete se putea face și trebuia să se facă pe acest drum. Așa era logic, așa era stipulat în Planul de dezvoltare al județului. Și trebuia să se facă acum, pe bani europeni, desigur;

  • De ce nu s-a făcut? Pentru că … incompetență și pentru că … dispreț. Al tuturor, mai vechi și mai noi, de la Consiliul Județean, care au „lucrat” la acest proiect. Nu și-au pus niciodată problema pistei de biciclete, pentru că îi doare în cot de Planul de dezvoltare al județului;

  • Se va face vreodată pistă? Cel mai probabil, da, peste vreo 10-20 de ani, din banii noștri – pentru că am ratat șansa fondurilor nerambursabile. Până atunci, dragi bicicliști, doamna Guran vă transmite un călduros: „La revedere, săracilor, luați-vă Jeep-uri!”

  • Ar fi total nedrept să îi omitem din pomelnicul nostru pe ceicare au avut un spor lunar de 25% din salariu pentru că „au răspuns” de acest proiect cu finanțare europeană. Le mulțumim călduros pentru eforturile depuse și promitem să dăm o bere cu prima ocazie, la Sarmizegetusa. La Ulpia Traiana, nu la Regia. Mare atenție, sunt două, diferite, să nu se încurce lumea (din nou).

  • Carmen Guran a avut o prestație prin care s-a descalificat profesional și moral pentru funcția de director tehnic al CJ Hunedoara. Faptul că nu cunoaște și nu aplică Planul de dezvoltare al județului spune multe despre „înaltul său profesionalism”, iar jignirea adusă hunedorenilor cu venituri mai mici este, din punctul nostru de vedere, de neiertat.

P.S.: În mai puțin de 20 de minute, Carmen Guran a stabilit un adevărat record negativ: adevăruri trunchiate, minciuni sfruntate, aroganțe de ștab și multe altele au înțesat un discurs care nu are nimic de-a face cu profesionalismul și integritatea funcției pe care o ocupă. Am înțeles de ce a fost ascunsă doamna director tehnic de ochii presei până acum…

Faptul că este vorba, totuși, despre o doamnă ne face să ne alegem cu mai multă atenție cuvintele și epitetele folosite, însă ne vedem obligați să revenim asupra subiectului zilele următoare.

Vă vom arăta cum directorul tehnic al Consiliului Județean A MINȚIT în calitate oficială!

8 răspunsuri

  1. Câți mai sunt ca doamna Guran la nivelul întregului județ? Cred ca ar fi de folos o listă cu numele tuturor incompetentilor plăți din bani publici! Probabil va fi foarte greu sau aproape imposibil.

  2. Eu cred ca in proportie de 90% , personalul din cadrul Consiliului Judetean Hunedoara, primarii si alte deconcentrate, habar nu ar avea ce sa faca in mediul privat. Personal cunosc cateva persoane. O haita de lichele cu ifose care si-au gasit locuri caldute prin metode bine-cunoscute si care nu au legatura cu fair-play-ul sau competitia corecta.

  3. Atata pot astia de pe acolo, salarii mizerabil de nesimtite si incompetenta crasa ! Hai cu maririle ! 😅😅😅😅

  4. Pingback: Consiliul Județean | Când minciunile și aroganța iau locul profesionalismului (Episodul 2) - Hunedoara Libera

  5. Oana-dragomir@yahoo.com' Andrei Oana spune:

    Alta nesimtita incompetenta

  6. msandiuc@yahoo.com' Sandiuc stefan Mihai, spune:

    Drumurile din judet,adevarate pericole!Gropi la tot pasul!De ani bun asteptam sa fie reparat drumul Certej Soimus!!Doar promisiuni!Este un adevarat calvar pe acest drum!!Drumul, marginea acostamentului,plin de gropi,santuri!!Directia DJ,avea un program de reparare!!Cand se va face lucrarea???

  7. Pingback: Consiliul Județean | Doamna ZERO CENTIMETRI de drum a primit NOTA 10 (Episodul 3) - Hunedoara Libera

  8. Neafanica@yahoo.com' Nea Fănică spune:

    Deasemenea, mulțumim pentru prelungirea contractului de la Apaprod,acoperitului și veșnicului Victor Arion, chezășia celor mai mici salarii,drepturi și negocieri.

Lasă un răspuns către Florin Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus