Codul muncii ar putea fi modificat de o nouă inițiativă legislativă care a fost depusă la Senat, propunere care ar viza modul de negociere a termenilor contrractuali sau a salalariilor.

Astfel, viitorul angajat ar putea merge însoțit de un avocat specializat pe legislația muncii, atunci când încheie un nou contract de muncă.

„La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părți poate fi asistată de către un avocat, de către un expert în legislația muncii sau de către o altă persoană, conform propriei opțiuni”, spune propunerea de lege.

O altă modificare pe care inițaitiva legislativă o propune este cea aclauzei de confidențialitate care ar putea fi încheiat oricând pe parcursul contractului de muncă.

„Informațiile furnizate pe durata cercetării disciplinare ar putea conține date sensibile care fac referire la persoane, date care ar trebui protejate în conformitate cu Regulamentul UE 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal. În acest sens, este necesară existența unui contract de confidențialitate cu privire la informațiile furnizate pe toată durata cercetării disciplinare”, se explică în expunerea de motive.

O a treia modificare adusă de noua propunere este concilierea în cazul conflictului individual de muncă, situație în care salaritul ar putea veni la negociere, însoțit de un avocat sau expert în legislația muncii.

sursa: dcbusiness

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus