Care sunt AVANTAJELE CONURBAȚIEI și cine sunt vinovații pentru blocarea proiectului.

În ultimele zile, pe rețelele de socializare a apărut în discuție proiectul conurbației Deva – Hunedoara – Simeria, la care ar urma să se adauge orașul Călan plus comunele limitrofe, adică Băcia, Peştişu Mic şi Cârjiţi. Din păcate, el nu se poate pune în practică în 2016, pentru că nu există timpul fizic necesar pentru organizarea referendumurilor în aceste localități. 2016 este un an electoral, cu alegeri locale în iunie și cu alegeri parlamentare în decembrie.

Deși a fost un proiect al liberalilor, care au și făcut câțiva pași importanți pentru realizarea conurbației, tot ei au fost cei care nu au insistat asupra lui din rațiuni ce țin de politică. De aceea, proiectul numit „Corvina” nu a fost popularizat, pentru ca cetățenii să fi aflat care sunt beneficiile pe care le-ar avea trăind într-un oraş mare.

Chiar dacă vor dori sau nu, oricum până în anul 2025 Deva, Hunedoara, Simeria și Călan se vor uni pe cale naturală. 

O ideea veche 

În anii ’50 ai secolului trecut, autorităţile comuniste au realizat că, în timp, Deva, Hunedoara, Simeria și Călan se vor unifica. De aceea, ca să preîntâmpine acest lucru, ei au dorit să construiască la Sântandrei un oraş-satelit, iar Deva, Hunedoara, Simeria şi Călan ar fi rămas localităţi urbane de sine-stătătoare, nu s-ar mai fi putut dezvolta pe orizontală şi se evita unificarea lor naturală. Ideea a fost abandonată, dar oraşele au continuat să se extindă.

În 1968 a avut loc o nouă împărţire administrativ-teritorială a României. Apoi, la sfârşitul anilor ’80, mai mult din raţiuni economice, autorităţile au decis ca Deva, Hunedoara, Călan şi Simeria să aibă o linie de transport comună. Astfel se făcea economie de combustibil, iar până în 1995 un tren electric ar fi circulat pe ruta Mintia – Deva – Hunedoara – Călan şi retur prin Simeria. Documentaţia era gata în 1989, iar Nicolae Ceauşescu trebuia să emită decretul prezidenţial. Proiectul făcea parte dintr-un plan de dezvoltare pentru Deva şi Hunedoara. Se delimitase deja perimetrul construibil.

Tot planul cuprindea şi un proiect pentru un aeroport, cu o pistă de 3,5 kilometri şi care urma să fie construit deasupra de Sântandrei.

Pentru că se mergea pe puternic pe exploatarea zăcămintelor, era nevoie de transport pentru ca forţa de muncă să fie mişcată cu uşurinţă. În plus, se tot plănuia să fie construite mai multe fabrici de industrie uşoară. Combinatul Siderurgic de la Hunedoara urma să fie modernizat, iar suma alocată era de 40 de miliarde de lei din vremea aceea. Se construiau o oţelărie nouă, 7 instalaţii de turnare continuă și se modernizau laboratoarele existente. Gara din oraş ar fi fost mutată, s-ar fi construit o centură ocolitoare a Hunedoarei, ce ieşea în Cristur şi avea 4 benzi. De toate aceste proiecte s-a ales praful după 1989.

Ideea unificării municipiilor Deva şi Hunedoara cu oraşul Simeria a mai fost avansată în anul 2003 de către consilierul judeţean Corneliu Duca, dar a rămas la fază de discuţii la capitolul „Diverse” în şedinţele Consiliului Judeţean. 

S-a trecut un hop și atât 

Procedurile pentru realizarea conurbaţiei au început în anul 2005. Obiectivul era ca acesta să fie definitivat în 3 ani. Lacunele legislaţiei au făcut ca termenul să nu poată fi realizat.

În 2007 s-a convenit şi asupra unui nume provizoriu – CORVINA.

În 2008, Consiliul Judeţean a prezentat un plan de amenajare a teritoriului viitoarei conurbaţii, realizat de o echipă condusă de arhitectul Radu Radoslav. În acelaşi an, s-a comandat un plan asemănător şi pentru oraşul Călan. Abia în anul 2010, s-a mai făcut un pas în acest sens. Deputatul Bogdan Ţîmpău a reuşit să promoveze un amendament la Legea privind Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional. În această lege nu se reglementa în niciun fel posibilitatea unificării unor localităţi. Mai mult, legislația s-a schimbat și este suficient ca un referendum să treacă dacă 30 la sută dintre locuitori se prezintă la urne, iar jumătate plus unu dintre ei sunt de acord cu înființarea unei conurbații. 

Ce piedici ar întâmpina proiectul 

În primul rând ar fi nevoie de o campanie de popularizare și de sondaje de opinie, ca să se ştie exact opiniile cetăţenilor, care este percepţia lor cu privire la unificarea acestor localităţi. În plus, fără voinţă politică, proiectul ar fi sortit eşecului. Politicienii sunt cei care trebuie să promoveze proiectul și să declanșeze referendumurile. Primul lucru de care s-ar împiedica iniţiatorii ar fi patriotismul local prost înţeles, dar şi atitudinea refractară a unora dintre aleşii locali. Practic, aceştia din urmă sunt primii care îşi vor pierde avantajele. Din păcate, tocmai ei speculează patriotismul local.

Dacă acesta va fi realizat, se va înfiinţa un oraş de rangul întâi, adică o localitate care depăşeşte 100.000 de persoane.

În mod evident, oraşele mari sunt mult mai atractive pentru investitori, iar locurile de muncă sunt mai numeroase şi mai bine plătite. De asemenea, un oraş de rangul întâi trebuie să aibă şi o universitate de stat, astfel că tinerii nu vor mai pleca atât de uşor în alte zone, de unde, în mod cert, nu se mai întorc.

Acum, cele 7 localităţi au oportunităţi de afaceri reduse, populaţia din unele dintre ele este săracă şi foarte săracă. Locurile de muncă sunt puţine, iar salariile – foarte mici. Zona se depopulează pe zi ce trece, iar populaţia este tot mai îmbătrânită. Nu există o instituţie de învăţământ superior puternică.

Studiile arată că în doar 8 ani, populaţia celor 4 localităţi urbane ce urmează să intre în componenţa conurbaţiei a scăzut cu aproximativ 30.000 de locuitori, în special din segmentul de vârstă 18 – 49 de ani. Acest lucru arată că mulţi dintre aceştia au plecat fie la studii şi nu s-au mai întors, fie în străinătate.

De asemenea, calitatea vieţii este mult mai scăzută. Bugetele celor patru localităţi urbane la un loc sunt cu aproape 50 la sută mai mici decât cel al Sibiului sau Bacăului.

 

2 răspunsuri

  1. o sa il faca muslimii dupa ce romanii dispar ca natiune !

    asta e o mare tampenie ! Romania a pierdut 6 milioane de oameni

  2. Aeroportul Saulesti este indinspensabil !

Lasă un răspuns către c Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus