În perioada 5-12 iulie, la Magdeburg (Germania), s-au desfășurat, în paralel, competițiile European Choir Games și Grand Prix, la care au participat mai multe coruri din România.

Cele două competiţii au reunit peste 100 de coruri din 38 de ţări, fiecare participând la diferite secţiuni: coruri de tineret – voci egale, coruri de cameră, coruri de jazz, folclor ş.a. Pentru corurile din România, competiţia a început marţi, 7 iulie, primii în concurs intrând membrii Coralei „Mitropolit Dosoftei”, care au obţinut locul I şi medalia de aur. Miercuri, 8 iulie, au intrat în concurs atât fetele din Corul „Ciprian Porumbescu”, dirijat de pr. prof. Lucian Ionuţ Tablan Popescu, cât şi membrii Coralei „Teodoxa”, dirijată de Valeriu Croitoru, ambele coruri obţinând medalia de aur la categoria lor. La categoria `Folclor”, joi, 9 iulie, a participat Corala „Ciprian Porumbescu”, munca lor fiind răsplătită cu o medalie de argint, pentru ca în următoarea zi, vineri, 10 iulie, Corala „Armonia”, dirijată de arhid. Iulian Dumitru, să încununeze participarea corurilor româneşti la această competiţie europeană cu încă o medalie de aur. Tot în cadrul concursului European Choir Games de anul acesta a participat şi Corul de copii „Vlăstarele Orăştiei”, dirijat de Petru-Andone Eli, corul obţinând pentru România încă o medalie de argint.

Atât Corala „Mitropolit Dosoftei”, cât şi Corala „Ciprian Porumbescu”, ambele dirijate de pr. prof. Lucian Ionuţ Tablan Popescu, s-au calificat la competiţia World Choir Games, care va fi susţinută în anul 2016 la Soci, Rusia. Din partea Colegiului Naţional „Ștefan cel Mare” au participat fete care nu au în aria curriculară ca materie de studiu corul, fiind înscrise la clase de matematică-informatică, fizică sau biologie. Pentru ele corul reprezintă o activitate extraşcolară, susţinută atât de părinţi, cât şi de profesori. Din componenţa corului Seminarului Teologic din Suceava au făcut parte atât elevi din cadrul seminarului, cât şi absolvenţi ai acestei şcoli, pe toată perioada competiţiei elevii fiind însoţiţi şi susţinuţi de profesori, în frunte cu directorul Colegiului Naţional „Ștefan cel Mare”, prof. Dan Popescu.

Corurile au prezentat în concurs atât piese din repertoriul internaţional („O sacrum convivium”, compozitor Ludovico da Viadana; „Ave Maris Stella”, de Edward Grieg; „Kriestu Tvojemu”, de Otto Groll ş.a.), cât şi piese din repertoriul naţional („Iac-așa”, de Gavriil Musicescu; „Alei codrule”, de Nicolae Lungu ş.a.). În timpul prezentării pieselor în concurs, corurile din România s-au susţinut reciproc, de la eveniment nelipsind tricolorul. Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 11 iulie, ceremonie la care au participat toate corurile înscrise în cele două competiţii muzicale. Premiile au fost oferite câştigătorilor de către membrii juriului, iar după festivitate toate ţările au luat parte la parada ce s-a desfăşurat de la Domplatz până la primăria din Magdeburg.

Ziarul Lumina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus