Lucrările de asfaltare de pe DJ 709F Petroșani-Parâng, prevăzute pentru acest an, s-au încheiat marți, 11 noiembrie. Șantierul se va relua anul viitor, când se va turna încă un strat de asfalt pe întreaga porțiune de drum.

Momentul de marți a fost marcat printr-o vizită în teren a lui Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara (CJH):

„Felul în care arată astăzi drumul județean din Parâng demonstrează, fără tăgadă, că promisiunile asumate de PSD nu sunt vorbe-n vânt. Am reușit, în termenul pe care ni l-am propus, nu doar să finalizăm lucrările de turnare a celor două straturi de asfalt pe drumul de la Hotelul Rusu până sus în munte, ci am asfaltat acest drum județean și de la baza telescaunului vechi până la Rusu.

Astfel înțeleg să le răspund și celor care, în mod nedrept, spuneau că dacă nu voi câștiga alegerile locale de la Petroșani și voi rămâne în administrația județeană, voi abandona investițițiile CJH de la Petroșani. Mai mult, vă asigur că investițiile în modernizarea DJ 709F vor fi cuprinse și în Planul de Investiții al CJH pentru anul 2021, astfel încât pe acest drum să se circule corespunzător, de la un capăt la altul.

Vom face posibil acest lucru, și încă multe altele, pentru că, împreună cu colegii din echipa PSD a județului Hunedoara și alături de Președintele CJH și al PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, avem ca singură preocupare să dezvoltăm Hunedoara. Dar nu doar prin vorbe ori cu „haștag”, ci după cum se vede, prin fapte concrete!”, a declarat Costel Avram

Pentru realizarea acestei investiții, Consiliul Județean Hunedoara a obținut o finanțare de 17,9 milioane de lei, prin PNDL 2, la care se adaugă o cotă de contribuție proprie a instituției județene de alte 3,2 milioane de lei.

Termenul de finalizare al acestei lucrări este noiembrie 2021.

parang 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus