Intervențiile chirurgicale se desfășoară într-un ritm normal.

Chirurgii de la Spitalul Județean de Urgență Deva operează în regim normal de programare, dar pot prelua și cazurile de urgență, activitatea acestora nefiind afectată de criza dezinfectanților din sistemul public de sănătate, a declarat joi, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, Călin Laza.

Se vor achiziționa alte tipuri de dezinfectanți

Potrivit acestuia, în cadrul spitalului se găsesc și alți dezinfectanți care se pot folosi la blocurile operatorii, iar săptămâna trecută s-a luat decizia achiziției de noi substanțe, de la alți producători.

‘Nu am avut probleme de operații amânate pentru că am avut și alte tipuri de dezinfectanți în spital. Într-o ședință a Comitetului Director, desfășurată pe 4 mai, am luat decizia să lansăm pe SEAP (sistemul electronic de achiziții publice, n.r.) procedura de achiziție a altor tipuri de dezinfectanți, de la alți producători. Sper să-i avem în spital de vineri sau de sâmbătă’, a afirmat managerul spitalului județean.

Călin Laza a precizat că intervențiile chirurgicale s-au efectuat după programările inițiale, fără să mai fie adăugate altele în plus, cu excepția situațiilor de urgență, cum ar fi accidentele rutiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus