Echipa de handbal feminin CSM Cetate Deva s-a întors de la Cluj Napoca înfrântă de jucătoarele de la ”U” Alexandrion Cluj. Partida a avut loc duminică dimineaţă.

Aflată într-o situație delicată, cu doar un succes în cele nouă meciuri jucate, ”U” Alexandrion Cluj a strâns rândurile și a luat o gură de oxigen. Echipa condusă de Ioan Ani-Senocico a făcut poate cel mai bun meci al sezonului, controlând partida cu Deva de la început și până la final, Cristina Laslo ieșind în evidență. Încă din primul sfert de oră, Clujul avea un avantaj de patru goluri (8-4), o diferență ce s-a dizolvat însă rapid, dar care a fost atinsă din nouă cu cinci minute înainte de finalul primei părți, după golul Mihaelei Ani-Senocico (14-10).

În partea a doua, Deva s-a apropiat de trei ori la un singur gol de adversare (15-14, 21-20 și 22-21), însă ultimul sfert de oră a aparținut clar ardelencelor. Ani-Senocico, Laslo și Tetean au refăcut diferența de patru lungimi (25-21), iar Chintoan a semnat cea mai mare diferență a meciului, cu șase minute înainte de final, 28-23. La final, 31-26 și Clujul revine în cursa pentru un loc în primele opt.

”U” Alexandrion Cluj-CSM Cetate Deva 31-26 (15-13)
”U” Alexandrion Cluj: Bogdan, Măzăreanu (portari), Laslo 9 goluri, Ani-Senocico 7, Chintoan 6, Paraschiv 3, Tetean 3, Ivan 2, Cîrjan 1, Vălean, Popa
CSM Cetate Deva: Șuba, Poenaru, Miskovic (portari), Simion 8 goluri, Cartaș 7, Șovar 4, Malac 3, Krnic 3, Din 1, Toth, Petrinja, Stîngu
Aruncări de la 7m: 6/6, respectiv 5/4
Eliminări: Paraschiv, Ani-Senocico, respectiv Malac, Șovar, Petrinja

www.handbalvolei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus