Ce a decis ministrul Educației în ce privește folosirea telefoanelor mobile în școli.

Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a declarat că nu consideră necesară interzicerea telefoanelor mobile în școli. Mai mult, acestea ar trebui integrate în procesul intructiv-educativ.

„Nu (n.r- nu ar trebui interzis telefonul mobil în școli). Ar trebuie să găsim o modalitate să folosim telefonul ca pe un instrument în procesul instructiv-educativ, nu să-l interzic”, a declarat, marți, ministrul Educației Naționale, Ecaterina, conform agerpres.ro

Întrebată ce ar trebui să facă profesorii în cazul elevilor care nu sunt atenţi la oră din cauza telefonului mobil, ministrul a răspuns:

„Eu cred că profesorul e cel care gestionează subiectul acesta, nu trebuie să-i spună ministrul ce să facă, profesorul e cel care manageriază clasa în ora pe care o predă şi are toate drepturile şi toată pregătirea să facă acest lucru sau ar trebui să o aibă (…) să gestioneze în mod corespunzător. Adică, eu, ca profesor, am autoritatea orei pe care o predau şi ştiu ce am de făcut în timpul orei, nu trebuie să-i sfătuiesc eu ce sa facă, nu sunt şcolile identice, nu sunt clasele identice, nu sunt copiii identici, adaptarea metodelor pedagogice la ceea ce reprezintă clasa respectivă e calea pe care profesorul trebuie să managerieze ora”, a afirmat Andronescu.

Andronescu a mai spus că responsabilitatea de a verifica cum își petrece timpul copilul în mediul online aparține familiei, și nu școlii.  „În primul rând, responsabilitatea aceasta cade pe familie şi părinte care trebuie să corecteze. (…) Mulţi copii îmi scriu pe pagina de Facebook, uneori folosind un limbaj nu tocmai adecvat vârstei pe care o au. Le răspund şi îi corectez”, a precizat Andronescu.

Sursa: evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus