Consilierii locali din Deva sunt nemulţumiţi de starea drumurilor sparte în cadrul proiectului de modernizare a reţelelor de apă şi canalizare.

Directorul General al SC Apaprod SA Deva, Victor Arion (foto), le-a prezentat joi consilierilor locali situaţia la zi a proiectului de reabilitare şi extindeere a reţelelor de apă şi canalizare din municipiul Deva. Aleşii au solicitat această întâlnire după ce şi-au manifestat nemulţumirea faţă de modul în care au fost executate lucrările pe anumite străzi din Deva.

Proiectul de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare, finanţat din fonduri europene, se află la un stadiu al lucrărilor de 67%. Potrivit directorului SC Apaprod SA, până în prezent au fost realizate reţele de apă şi canalizare în lungime de 19 km, urmând să se execute în continuare încă aproape 10 km.

„Sunt probleme cu refacerea străzilor Vulcan şi Aurel Vlaicu. Nu a fost alegerea noastră ca strada să fie spartă pe centru, acolo proiectantul ne-a indicat iniţial un traseu pe care se află deja reţele de gaz metan, cabluri. A trebuit schimbat traseul însă a trebuit şi să ţinem cont de regulile europene care prevăd o distanţă de 3 metri între conducta de canalizare şi cea de apă. Pe strada Aurel Vlaicu au fost probleme din cauza distribuitorului de gaz. Este un disconfort, dar noi nu vom plăti execuţia decât dacă, la final, lucrarea va fi aşa cum prevede contractul – inclusiv străzile readuse la starea iniţială”, a declarat Victor Arion.

Directorul societăţii de apă mai spune că, în ciuda problemelor care apar într-un astfel de proiect amplu, Deva va avea la final 29 km de reţea nouă de apă şi canalizare, iar apa de la robinete va fi conformă cu normele europene în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus