Asta e o veste extrem de importantă pentru oamenii cu probleme. Poți primi 3500 de lei de la stat fără să îi mai dai înapoi.

Ministerul Muncii a plănuit, încă de pe vremea când era condus de către Ana Costea, acordarea acestei sume de bani sub forma unor subventii pentru angajatorii care recruteaza personal din zonele defavorizate din Romania. Cele mai mari șanse le au cei care locuiesc în regiunile unde s-au închis mine, iar locuitorii ramasi fara serviciu nu au alta posibilitate de angajare in apropierea casei, anunță ProTV.

Conform acesteia, pentru a veni în ajutorul românilor care nu au unde să se angajeze, spre exemplu cei care locuiesc în regiunile în care s-au închis mine şi nu au posibilitatea de a se angaja în apropierea casei, statul ar putea să acorde angajatorilor subvenţii.

„Intenţionăm să acordăm o serie de subvenţii angajatorilor. Spre exemplu, pentru cei din zonele defavorizate care îşi găsesc o slujba la 50 de kilometri de domiciliu sau pentru cei care fac naveta să primească subvenţii de 1.000, respectiv 3.500 de lei sub formă unor prime de instalare, astfel încât aceştia să poată câştigă un venit chiar departe de casă fiind“, a declarat Ana Costea, conform Ziarul Financiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus