Drepturile cetățenilor europeni care locuiesc și muncesc în Marea Britanie vor fi neschimbate până pe 30 iunie anul viitor

Au mai rămas cinci zile până când Marea Britanie va divorța de Uniunea Europeană. Cum se schimbă lucrurile pentru românii care muncesc în Regatul Unit? 

Chiar dacă despărțirea de blocul comunitar va fi pe 1 februarie, drepturile cetățenilor europeni care locuiesc și muncesc în Marea Britanie vor fi neschimbate pentru următorul an şi mai bine – până pe 30 iunie anul viitor.

Dacă sunteţi deja în Regat, locuiți și munciți legal, nu trebuie decât să vă înscrieți în Sistemul special creat pentru obţinerea noului statut de ședere. Aveţi timp până pe 30 iunie 2021.

Puteţi obţine rezidenţă pentru 5 ani sau ședere provizorie. Statul britanic decide: contează de cât timp locuiţi. Astfel, veți avea dreptul să lucrați, să folosiți Sistemul Național de Sănătate, să vă înscrieți în programe de învățământ, plus dreptul de asistență socială și pensii.

Când veți completa formularul online – aveți nevoie de cartea de identitate, dar și de documente care să demonstreze că ați lucrat și locuit în Marea Britanie.

Guvernul britanic a dat asigurări că cetățenii Uniunii Europene care nu se înscriu, totuşi, la timp, nu vor fi deportați automat după data limită. Ce se va întâmpla exact cu ei, este încă subiect de negociere.

Cele mai recendte date arată că 2.8 milioane de oameni s-au înscris până acum, dintre ei – 435 de mii sunt români.

Site-ul unde vă puteți înscrie și documentele necesare:

https://apply-to-visit-or-stay-in-the-uk.homeoffice.gov.uk/

Sursa: Europa FM

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus